Noi controverse asupra denumirii „Vista”
Decizia Microsoft de a-şi numi următoarea versiune a sistemului de operare Windows Vista este, din nou, contestată.
Dacă în urmă cu o săptămână managerul companiei Vista, specializată în software şi servicii pentru companiile mici, protesta public în privinţa hotărârii oficialilor Microsoft şi afirma că va verifica dacă marca Vista a viitorului sistem de operare Microsoft nu o încalcă pe cea proprie - a venit rândul altor două companii să atace intenţia Microsoft.
Este vorba despre VistA Software Alliance şi WorldVista – două asociaţii de caritate care funcţionează în spitalele pentru veterani din Statele Unite şi care folosesc, pentru a înregistra datele pacienţilor, un software dedicat. Acestea se declară iritate de alegerea celor de la Microsoft, pentru că sunt de părere că denumirea Vista va crea confuzii între software-ul lor şi viitorul SO. „Confuzia creată de alegerea cuvântului Vista de către cei de la Microsoft constituie un afront la adresa celor care au grijă de veteranii naţiunii nostre. Prin expropierea numelui Vista, Microsoft neagă pasiunea şi dedicarea celor care îngrijesc veteranii”, spune Barbara Boykin, chairwoman al VistA Software Alliance.
Cei de la VistA au dreptate să fie supăraţi, comentează ziariştii de la The Inquirer, din moment ce asociaţia funcţionează de mai bine de 20 de ani, asigurând înregistrarea electronică a datelor pentru veteranii din 163 de spitale, 135 de cămine şi 850 de clinici de pe teriotriul SUA. Cu toate acestea, oficialii Microsoft îşi susţin alegerea, afirmând ca înainte de a se decide asupra denumirii Vista au efectuat o serie de căutări folosind AskJeeves şi Yahoo pentru a se asigura că aceasta nu va aduce atingere unei mărci înregistrate. În plus, susţin aceştia, nu se va folosi numele Vista pur şi simplu, ci Windows Vista, fapt care ar duce la înlăturarea confuziilor.
Numele Vista mai este folosit de o companie care produce maşini de cusut, de un sistem de monitorizare pentru ascensoare şi chiar de un detergent destinat curăţării utilajelor folosite la fermele de procesare a laptelui.
Sursa : Chip