-
Posts
4529 -
Joined
-
Last visited
-
Days Won
15
Content Type
Profiles
Forums
Events
Everything posted by EM!L
-
Eh, deja o dăm în altele. Eu întrebam pentru mersul "normal", fără niciun fel de "artificii". Vă mulţumesc pentru răspunsuri
-
Da! Aşa retrogradez şi eu, nu "sar" peste nicio treaptă (in 99%din cazuri), la fel şi în cazul frânării. În cazul virajelor, frânez pe linia dreaptă de dinainte, şi retrogradez înainte să intru în curbă... Când am zis "retrogradare violentă", nu m-am referit la faptul că primesc reclamaţii de la pasageri, că nu se întâmplă, ci la faptul că motorul devine (foarte)turat, şi credeam că îi cauzează în vreun fel. Faţă de benzinare, unde de cele mai multe ori, în extraurban, folosesc pedala de frâna doar dacă e neapărată nevoie, în rest mă descurc cu frâna de motor, la diesel tocmai pentru a evita să stau mult în zona turaţiilor înalte mă mai "ajut" si de pedala de frână.
-
Pai, eu la benzinarele pe care le-am condus, mă refer aici la mersul extraurban, în depăşiri, să zic mai strânse, mă duceam cu a 2a/a3a până spre roşu, la fel şi când îmi doream o frână de motor mai accentuată retrogradam fără nici un stres, intr-a 2a de exemplu si la 80-85, pe când la dieseluri, din cauza faptului că nu ştiu dacă e OK sau dacă le dăunează in vreun fel, mă cam feresc de frâna de motor. Maşini: Peugeot HDI(2006), Logan DCi(2007), Ford Mondeo Tdci(2006). Cam cu astea am avut "de-a face" lately (în ultimele luni). În ceea ce priveşte Peugeotul si Fordul, e oarecum ok, că au zonă rosie pe turometru, pe când Loganul... lipsă.
-
Până la urma tot nelamurit sunt în ceea ce priveşte frâna de motor la diesel. Poate reuşeşte cineva să mă lamurească Concret, obişnuit fiind de la benzinară, când cobor o pantă retrogradez 1-2 trepte, când mă bag în depăşire la fel (chiar dacă maşina trage... şi aici e partea cea mai nasoală că se "termină" repede treapta respectivă şi iar trebuie să schimb, "în sus" de data asta). Ce se poate întâmpla dacă la 80 fiind (de exemplu) în treapta 3a şi urmând o curba, pe coborâre, retrogradez? mă refer aici la daunele pe care le poate suferi motorul. Faptul că face "urât" la o retrogradare mai... violentă l-am observat. Mă refer la dieselurile cu turbină. Am condus si SDI, şi chiar mi-a plăcut cum se comportă, cu respectivul motor chiar m-am înţeles bine
-
Mie mi-au plăcut mai mult calificările decât cursa, ce mi s-a părut destul de slăbuţă calitativ şi în cele mai multe momente chiar plictisitoare. Noroc cu comentariile lui Miki, gen: că mai "înveseleau" atmosfera.
-
Unul din "băştinoşi" răspunde: Ei, cum nu zicea nimic? A mai chiuit şi prin oraş, aşa ca şi când l-ar fi strâns cineva de.. butoane Dacă e vorba de zona unde ne-am întâlnit e posibil să fi fost traşi la umbră pe undeva printre...copaci (bing-bang). Dacă e vorba de linia dreaptă dintre zona de unde se termină blocurile şi benzinăria de pe dreapta (cum ieşi din oraş spre Balş), de regulă, acolo, majoritatea detectoarelor ţipă, aşa zisele alarme false.
-
Nene, o să scapi şi o să dai peste o chestie numită tot Reno, de astă dată Baftă!
-
Acu' nu că le-aş tine partea, dar ăla cu Hamăru' văd că are o remorcuţă în spate, pe care probabil că şi-a transportat barcuţa,iahtul,şalupa (ce naiba o fi aia, că nu ma pricep). Ori, dacă nu intra pe plajă, apoi în apă cum naiba o mai dădea jos din remorcuţă? Mie chiar mi se pare normal. Nah, poate fac parte din categoria de ţărani, dar în cazul de faţă chiar nu găsesc altă soluţie de a duce la apă... ce căra el acolo.
-
De la anu' bagă şi Sandero/Loganu' Gip . Oricum, ce au lansat în Brazil sună interesant. Când te dai jos din maşină, la finalul călătoriei dacă eşti însetat rău... tragi cu furtunul din rezervor
-
Întâlnirea a avut loc la Ema Est, dar întrucât talentul meu de povestitor e cam... lipsă, predau legătura Concediu placut!
-
La reprezentanţă sau în service Daewoo. Nu doar ţi-o dă gata făcută, trebuie urmată o procedură de "învăţare" a cheii.
-
Dacă ajungi să-ţi pui problema "cât de bine te-ai simţit la volan", înseamnă că eşti pasionat. Caz în care îti iei maşina care îti satisface pasiunea... indiferent cât de mult/puţin te ustură buzunarul. Se cam exclud variantele Şi ce e amuzant e că, de regulă, cei care fac calcule peste calcule referitoare la rentabilitate, la economiile făcute luând modelul X cu motorizarea Y, de regulă ies în pierdere.
-
Revizii Matiz - periodicitate, recomandari ...
EM!L replied to ovidiuc's topic in Probleme tehnice Tico și Matiz
Eu cred că nu. Din experienţele mele cu service-urile, am tras concluzia că nimic nu e imposibil... iar dacă eşti "băiat valabil" la fel e şi cel care îţi trece in carnetul de service nr. de km de la revizia respectivă. Uite ce trebuie să faci la revizia de 20k km -
Momentan @guru are mobilul închis. Am stabilit cu Claz să ne întâlnim in jur de 1 la Ema Est... @Tiboască, imi lăsaţi un nr. de tel pe PM să vă sun să stabilim?
-
Un diesel de la Honda (2.2 Ctdi-ul că are tot 140cp)? Dacă au reuşit ei puţin peste 5 cu benzinara, cred că in aceleaşi condiţii reuşeau şi cu dieselul. Până la urmă, după părerea mea, nu toată lumea când îşi cumpără o maşină se gândeşte la "afacere". Pur şi simplu unii preferă benzinarele, unii tractoarele
-
Eu n-aş sfătui pe nimeni să dea maşina pe una mai veche. Indiferent de marcă, de dotări... @Tommy, o fi fantastic buburuzu' da' la banii ăştia... Mai nasol e dacă dupa vânzare constaţi că nu prea ai diferenţa de bani până la preţul maşinii pe care să o cumperi in loc.
-
(O)Skol, e limpede ca-i bună.
-
Nu Becali, da' io's uimit în continuare de ăştia de-s prezentaţi la ştiri... gen Plapcianu (ala cu accidentul cu Lamborghini de pe Dorobanţi), gen ăla de la mare cu X5'u' de i-a călcat pe oamenii aia 2, etc. care au bani de nu ştiu ce să facă cu ei şi care în afara orelor petrecute prin cafenele si Bamboo'uri, stau şi îşi fac conturi pe haifaiv si alte şituri de-astea... Nah, fiecare vede lumea în felul său. După mine un trai frumos, e acela în care ai liniştea necesară desfăsurarii activităţilor care îti fac plăcere, care îti aduc satisfactii (inclusiv materiale-cazul ideal-).
-
Noaptea da. Clar dieselu' nu mai e o afacere... spun asta pentru că am condus azi un Logan 1.4eMPeI vreo 70km prin oraş, iniţial resetând CBul, şi consumul mediu a fost de 7.1 ) la o viteză medie de 27kmph... bune maşini dom'ne, şi eftine, si economice, primeşti şi multă tablă, mult plastic de banii aia
-
Da, costă . Văd în profil că maşina e din 2007, deci ai garanţie. Cum n-ar fi exclus să fie duse, poti merge în service, şi dacă e aşa se înlocuiesc pe garanţie şi nu mai costă.
-
Să te poarte fără probleme mulţi km, îmi place cum arată
-
Dacă sunt sau nu "duse", se stabileşte printr-un test de eficienţă.
-
Cu 1a aproape de rosu eşti la 60, cu a 2a treci de 100 în cazul Civicului de 1.8 (să mă corecteze Satori dacă greşesc) Şi atunci, întrebarea e... care aglomeraţie de ai mers cu viteza aia? Referitor la CC, cu toate maşinile echipate cu aşa ceva, cu care am mers, am scos consum mai mare folosind CC-ul decât fără. Normal, nu pe autostradă.
-
Fie deseara când revin acasă, fie mâine dimineaţă postez detaliile pe care le voi stabili telefonic cu Claz astă seară. @guru, eventual ne auzim mâine dimineaţă la un telefon...
-
Oki, o să postez mai târziu ora pe care o vom stabili... în funcţie de disponibilitatea musafirului (Claz).