Salex

Hai sa aducem in prim plan colegii care isi serbeaza astazi ziua de nume 🙂 La multi ani tuturor ! 🍾

Fix acelasi lucru l-am patit si eu cu putin timp in urma. Am rupt o fisa Packard si am mers pe Tesla ... Mersul in colturi m-a facut sa pun 3 fise Packard si 1 Tesla, merge OK.

Intrucat problema actuala nu mai are legatura cu scurgerile de ulei pe la "delco", au rugamintea de a muta discutia pe un topic dedicat problemelor de pornire.

Off: Sigur nu ai axul defazat cu 180* ? Nu am mai lucrat de muuuult cu ruptoare-distribuitoare insa mie asa imi pare.

Baieti ... pe bune !! Suntem pe un forum auto 😋 @ches: sa o FOLOSESTI sanatos si cu placere. Stiu ca o sa fie bine ingrijita asa ca sper sa returneze "tratamentul"

Dupa povestea legata de fise, am monitorizat ceva mai atent functionarea motorului. Ca sa fie totul cum trebuie, am schimbat bujiile "de avarie" cu un set nou BKR5EK. Surpriza (sau nu) a aparut relativ rapid. Cu o benzina de provenienta incerta (pusa intentionat pentru a crea conditii cat mai defavorabile) ieri am inregistrat un consum cu care nu m-am intalnit de mult. Pentru traseul ~Sibiu-Fagaras-Brasov-Predeal-Barcanesti-Bucuresti (total 370 km dintre care vreo 80 fataiala prin Ploiesti si Bucuresti), mers preponderent alert cu cateva reprize de forja, decontul a fost de 26 litri de benzina. Asta inseamna 7% ... straniu de bine ! @DJ: fara cobeli, da !? 😃

Ziua 7 Presupun ca, daca ati urmarit pana acum topicul asta, nu v-ati imaginat ca am ales intamplator Kappl pentru a ne petrece noaptea. Nici vorba de asa ceva ... Kappl "s-a nimerit" sa fie in drum spre Silvretta 😉. Gazda a faimosului "raliu" Silvretta Classic, traseul asta ar putea lasa impresia ca rivalizeaza Di Stelvio, cel putin daca sunt consultate cateva site-uri pe care, cu generozitate, vi le ofera Google (1, 2, 3). Il aveam "sub radar" de cativa anisori insa, ca de obicei, timpul nu ne-a permis sa il bifam. De data asta s-a aflat printre obiectivele principale, asa ca nu l-am mai ratat. De la hotelul din Kappl am primit (fara costuri suplimentare !) un card de genul All Inclusive pentru zona respectiva. Asta insemna ca puteam beneficia de acces gratuit la diverse obiective si chiar utilizarea instalatiilor pe cablu de gen gondola, telescaun sau telecabina. Evident ca timpul nu ne-a permis sa facem prea multe insa nici nu ne-am extins fortat lista de obiective. Zona este superba pe timp de vara insa, cred eu, iarna e de vis. Pentru cei care practica sporturile de iarna meria incercata macar o data in ciuda faptului ca exista zeci de statiuni mai apropiate. Sa revenim la oile noastre ... Sau mai degraba la vacile noastre, pentru ca am intalnit multe cirezi pascand in liniste de-o parte si de alta a drumului. Mai dubios a fost "ranger"-ul zonei, presupun ca asta era un nene care tipa de zor la noi (cred ca in elvetiana 🤔) in momentul in care ne-am oprit sa facem cateva poze. Eram trasi pe marginea drumului, banda era intrerupta insa nu era un loc de parcare amenajat ... Am zis ca asta a fost problema asa ca ne-am conformat si am plecat. Calitatea drumului este absolut ireprosabila. "Batranicile" care participa anual la Silvretta Classic nu pot decat sa aprecieze aspectul asta si sa permita pilotilor si copilotilor sa isi mai arunce un ochi spre munti si lacuri in loc sa aiba grija sa faca slalom printre gropi. Ca si aspect, drumul seamana teribil de mult cu Transfagarasanul nostru, chiar si in ceea ce priveste altitudinea maxima la care ajunge. Muntii si lacurile, de asemenea se aseamana mult cu ceea ce avem prin Fagaras si Arges Reteta universala: in punctul superior gasim atat un restaurant de tip "impinge-tava" cat si un hotel. Norii care se vad in imaginea de mai sus aveau sa se descarce in scurta vreme asa ca am preferat sa strabatem intregul drum inainte de a lua un popas. Nuanta asta de smarald/turcoaz ma scoate din minti. Chiar si pe vreme innorata culoarea asta mi se pare bestiala. Ace de par, cascade si pe stanga si pe dreapta, turisti relativ putini. Asta mi s-a parut destul de ciudat in conditiile in care era perioada concediilor pentru europeni. Destinatia destul de indepartata fata de un centru urban important a avut si aspecte pozitive, lucru observat si pe Di Stelvio: nu am fost asasinati de chinezi :D. La revenirea dinspre celalalt capat, vreme de cateva minute s-au rupt norii. Nu ne-a deranjat absolut deloc acest aspect intrucat chiar nu ai altceva de facut decat sa conduci linistit. Partea buna a fost ca ploaia a tinut doar in zona impadurita in care oricum nu puteai sa vezi prea multe din cauza copacilor. Dupa cel mult 10 minute ploaia s-a oprit si am profitat de un drumulet laturalnic, pietruit, pentru a da o raita prin natura. A fost bestiala ideea pentru ca am gasit cele mai bune afine pe care le-am mancat vreodata. Sunt familiarizat cu afinele de la Paltinis insa astea m-au dat pe spate. La plecarea din locul respectiv am avut iarasi o intalnire de gradul III cu rangerul cel galagios. Asta chiar nu avea nici cel mai mic respect fata de turisti, de data asta ne certa pentru ca "blocasem" drumul ! In poza anterioara se vede MOSul care blocheaza un drum care duce ... fix in parau !!! Pe bune !??!?!?! No comment, insa tot m-a dezamagit putin episodul. Am papat ceva la "impinge tava", am luat ceva suveniruri pentru cei de acasa si am facut o plimbare pe baraj si malul lacului. Una peste alta nu am mai avut aceeasi senzatie din zilele anterioare, probabil ca abordarea a fost usor gresita. Aproape de punctul terminus, am descoperit cateva lacuri foarte populate cu pescari. Presupun ca incercau sa pacaleasca pastravii din zona dar nu ne-am dat jos pentru a asista la vreun final de acest gen. Am avut parte si de o intalnire mai ciudata, nu am vazut in viata mea o asemenea aratare. Ba chiar am intors masina pentru a-i putea face niste poze mai bune. Imi imaginez ca e vorba de iaci insa nu am alocat timp sa validez presupunerea Si, in fine, punctul de intrare/iesire de pe Silvretta. Cum ziceam la inceput, o sa trag acum concluziile legat de experienta Silvretta. Nu a fost deloc bine ca am facut intai Di Stelvio si apoi Silvretta. Presiunea pusa pe cea din urma a fost mult prea mare si cred ca de aici a aparut si o usoara dezamagire. Probabil ca voi comite o blasfemie pentru care nu voi fi iertat de impatimitii traseului insa, pentru mine, Silvretta nu a reusit sa urce prea sus in clasamenul drumurilor alpine pe care le-am parcurs. Mai mult, imi asum o a doua blasfemie si o sa o pozitionez dupa Transfagarasan, undeva cam la egalitate cu Transalpina sau putin de tot mai jos. Fie, putin mai jos ! Pentru mine, in acest moment clasamentul arata in felul urmator: Stelvio, ...., Transfagarasan, Transalpina, Silvretta. Pozitia a2a va fi dezvaluita in curand 😉 Daca am fi vizitat Silvretta in timpul raliului dedicat "clasicelor", daca nu intalneam rangerul ala galagios si agresiv, daca ... , poate ca lucrurile ar fi stat putin diferit. Din pacate, nici eu si nici Buflache nu am plecat de acolo cu sentimentul ca ramane ceva in urma si ca ne vom intoarce. Cum ziceam, posibil sa fi avut o abordare gresita insa, in momentul in care am stabilit itinerariul vacantei, am tinut cont mai mult de aspecte obiective decat de unele subiective despre care, evident, nu aveam cum sa stim. Ca sfat, nu luati povestea asta drept litera de lege, fiecare cu experienta lui si cred ca Silvretta poate oferi o perspectiva particulara fiecarui turist. Totusi, tineti cont de ordinea in care va stabiliti obiectivele de vizitat ...

Ziua 6 Dupa masa luata in seara anterioara am facut putina munca de documentare la fata locului. Imaginile din Google Maps pareau sa indice existenta unor lacuri foarte misto in zona insa nu m-am lamurit cum puteam ajunge acolo. Paradoxal, dupa ora 19:00 am gasit pe cineva la un centru Info Turist care ne-a dat cateva indicatii si o harta decenta a zonei. Prin urmare, planul pentru a doua zi a fost usor de facut. La prima ora a zilei am plecat spre lacurile di Cancano si San Giacomo. Stiam ca nu putem calatori cu masina personala pe malul lacurilor insa am fost asigurati ca transportul "in comun" este la mare inaltime. Ma rog, la propriu eram siguri ca este :)). N-as zice ca un nou drum de munte a fost o surpriza. De data asta, poate ca si datorita orei matinale, traseul a fost complet liber. Cativa biciclisti isi faceau tura zilnica (?) insa nu s-a comparat cu ce vazusem pe Stelvio cu o zi inainte. Foarte misto zona, cu ceva incarcatura istorica. Turnul din imagine pare sa fi gazduit un fel de avanpost iar trecatoarea cica ar fi fost de mare importanta pentru schimburile comerciale ale vremurilor medievale. Istorii despre drumuri pavate cu busteni de copaci care erau distruse rapid la nevoie pentru a ingreuna avansarea inamicilor, privelisti naucitoare ... iarasi nimerisem unde trebuia :D. Lacurile di Cancano si San Giacomo sunt nu doar super frumoase ci si utile. Pe modelul austriac de la Kaprun, s-a imbinat si aici placutul cu utilul, lacurile fiind rezervoare naturale succesive pentru cateva hidrocentrale. In prima imagine se vad ramasitele unui asezamant. Candva acolo a fost un satuc construit special pentru muncitorii care au lucrat la constructia barajului uneia dintre hidrocentrale. In momentul respectiv nivelul apei era scazut ceea ce a permis sa vedem destul de bine fundatiile caselor, pavajele strazilor si chiar amprenta bisericii. Din tot ce a fost candva acolo, doar biserica a fost oarecum salvata si mutata intr-o zona ne-expusa la inundatie chiar si cand lacul se afla la nivel maxim. Desi te afli in mijlocul unei zone impresionant de salbatice, poti gasi un refugi la care sa alimentezi cu o bere rece. Oamenii te anunta din start ca nu este un local de pretentii si ca nu au un bucatar profesionist insa poti sa astamperi foamea cu ceva paste sau preparate locale reci. Muntii din zona sunt foarte aparte. Rocile par a fi extrem de sfaramicioase, imi vine greu sa cred ca se poate construi ceva pe muntii respectivi. Deci nu se pune problema de schi sau alte sporturi de iarna. La plecare am avut ocazia sa vedem drumul in toata splendoarea lui. Nu stiu despre ce altitudine este vorba si nici nu prea a contat. Am apreciat acele de par care pareau ca nu se mai termina. Absenta copacilor inalti permite o vedere buna a imprejurimilor insa avatajul asta il are ... copilotul :)) Asa cum am scris anterior, m-am ofticat si am boicotat din start Umbrail Pass. Prin urmare, singura varianta viabila de revenire in Austria era tot Stelvio. Ma rog ... vorba vine singura variabila viabila ... dar intelegeti la ce ma refer 😁. In scurt timp de la plecarea din Valdidentro am inceput parcurgerea Stelvio in sens invers. Fata de ziua anterioara drumul a fost mult mai liber. Mult mai putine masini, mult mai putini biciclisti si aproape nicio motocicleta. Pe undeva am apreciat lucrul asta si ne-am folosit de ocazie pentru a intipari puternic pe retina tot ce am vazut. Din fericire vremea a fost aliatul nostru cel mai bun si nici macar la aproape 3000m nu ne-a facut surprize. Personal m-am amuzat putin pe seama super-car-urilor din categoria Lamborghini sau Ferrari, pur si simplu nu aveau posibilitatea sa isi exploateze "fiarele" nici macar la 25% din potential. Ceva mai vioi pareau posesorii de Porsche, probabil erau mai bine ajutati de tractiune si garda la sol ceva mai mare. Un exemplu clar ca puterea motorului nu vine intotdeauna pe primul loc. Ajunsi in locul in care incepe Umbrail Pass, am avut ceva probleme cu orientarea 😂. Am decis sa mergem pe drumul pe care il facusem si cu o zi inainte, era cel mai sigur (si unic, desigur :D) Cumva, mergand prin zone cu configuratia de acolo, am avut un presentiment legat de vietuitoarele pe care am fi putut sa le intalnim. Printr-o intamplare extrem de norocoasa am asistat la zborul unui/unei Golden Eagle insa nu zburatoare aveam in gand. Prin urmare mi-am pastrat un ochi la drum si un ochi inspre pajisti si versanti. Si nu degeaba ! Cateva chitaituri si o miscare printre stanci le-a desconspirat. In stanga, marmota mama, iesita din culcus si veghind asupra puiului. In dreapta, puiutul. Pozele au fost facute dupa ce am intors MOSul din drum si i-am gasit un loc de parcare. M-am apropiat cat am putut de mult insa sobolanii astia au un auz incredibil de bun, in ciuda faptul ca batea vantul dinspre ele spre noi. In plus, experienta si-a spus cuvantul si marmota mama a disparut definitiv. Puiul s-a ascuns sub niste bolovani insa nu a rezistat prea mult. A iesit si mi-a oferit posibilitatea de a face o sedinta foto-video de cateva minute. Ne-am continuat drumul spre cel mai inalt punct al lui Stelvio de parca atunci il vedeam in premiera. Pe undeva cred ca starea asta o ai chiar daca mergi frecvent acolo. De data asta eram mai odihniti asa ca ne-am inhamat sa urcam spre refugiul/restaurantul din varful muntelui, de pe granita Italia-Elvetia. La o distanta foarte mica se afla cateva panouri turistice dedicate primului razboi mondial. De necrezut ce actiuni s-au desfasurat acolo, chiar nu conteaza cine au fost combatantii si cine a avut de castigat !!! Am mai hoinarit putin pe creasta chiar daca un nor pribeag ne-a amenintat ca se scutura pe noi. Nu a reusit sa ne impresioneze sau poate ca nu era destul de hotarat. Coborarea a fost una lenta si lipsita de probleme. Trafic aproape zero, un soare extrem de placut, privelisti demne de National Geographic ... nimic care sa te indemne sa te grabesti. Ok ... nu e cazul sa aduceti in discutie seara anterioara 😁 Si cum ce incepe in Trafoi ... se termina tot in Trafoi, ne-am luat ramas bun de la Stelvio cu convingerea ferma ca ne vom revedea in curand ! Cazarea din seara respectiva urma sa fie in Kappl, prin urmare nu am mai pierdut timpul si am luat-o la picior. Am trecut din nou prin Resia si Pasul Resia, singurul moment care merita mentionat fiind dat de un filtru de Politie in care erau implicati atat austrieci cat si italieni. Ne-au intrebat daca lucram aici (ei stiau la ce se refer prin aici), le-am raspuns intr-o pasareasca foarte veritabila ca nu, asa ca nu s-au incurcat cu noi. Destul de multe masini trase pe dreapta, habar n-am ce urmareau. La Kappl toate au fost bune cu motelul, mai putin haleala... Desi indicatiile primite sugerau ca ajungem in maxim 10 minute in centrul orasului unde ar fi trebuit sa gasim niste restaurante deschise, in realitate s-a lasat cu o plimbare prin padure (asta pentru ca am gasit o scurtatura !!!) de cca.45 min. Si, pentru ca acum eram in Austria, paradoxul a facut ca singurul local deschis sa fie o pizzerie 😅. Pizza fost minunata si insotita de un Pinot Grigio si bere italieneasca. De data asta veritabila ...

Easy fix si pentru fisele de bujii: am remontat cele 3 Packard aflate in stare buna si am mai strans putin conectorul dinspre bobina la singura fisa Tesla pastrata. Am scapat de zmuciturile alea fine si am recapatat cuplul la turatii scazute. Nu ca obisnuiesc sa o tin la 1500RPM dar nici nu tolerez ezitarile. Acum sunt OK cu comportamentul motorului. Forjat ieri pe Sibiu-Bucuresti, consum 7,85%.

Coincidenta. Eu as verifica bujiile si fisele.

Stai linistit, pompa merge perfect :). Dupa schimbarea casetei, servo-directia e ca noua, uneori mi se pare extrem de lejera :))

Hehe ... Am aproximat :)). De 4-5 ani si-a schimbat domiciliul ... Nici nu credeam ca o sa ajung sa o mai montez ...

Cum am scris si mai sus, chiar nu am subestimat plimbarea asta. Stelvio a fost unul din motivul interventiilor facute asupra franelor si al achizitiilor de aici. Imaginea de mai sus a fost o premiera si pentru mine, iti dai seama ce fata am facut cand m-am uitat printre spitele jantei. Nota 10+ pentru placute, zero efect de fadding. Doar lipsa de pe stoc m-a facut sa nu iau YellowStuff insa acum ma gandesc serios daca ar fi facut fata discurile, chiar noi fiind.

Concluzii dupa interventiile de saptamana trecuta: 1. Fisele inca nu m-au convins, dar parca nu mai e asa nasol. I-am facut un Reset de ECU, I-am "reglat" IACul fara IdleLearn si lucrurile s-au mai stablizat putin. Am mesterit putin si la contactul sondei de temperatura pentru ca fenomenul se simtea mai grav dupa ce motorul se incalzea. Am lasat rezervorul sa se goleasca ca sa ii fac un plin cu bezina mai OK, poate am avut ghinion ultima data ... 2. Consumul a scazut dramatic. Cu aceeasi cantitate de benzina cu care am facut drumul la dus spre Sibiu, acum m-am intors si am mers 3 zile prin Bucuresti ! Extra-urban consumul estimat a fost de cca. 7.1-7.2% insa e drept ca am mers mult mai domol. Am venit impreuna cu Buflache, ea conducand Bondarelul (aka Polo, 1L, 3 cil, 59CP 😂 ). 3. Vineri i-am facut geometria, convergenta era rau de tot in balarii. Intervalul normal este [-1.1 ; -0.1] insa valorile initiale au fost 12.3 si -18.4. Pustiul s-a uitat la mine ca la extraterestri cand i-am zis ca am facut cateva sute de km cu setarile alea. Dupa reglaj nu se simte o imbunatatire la condus insa a disparut complet fluieratul din viraje. Partea si mai buna este ca toate celelalte unghiuri sunt "de fabrica" atat pe fata cat si pe spate.

Vreo supapa blocata pe deschis !?

OK ... Replierea ! Ziua 5 Peste noapte am stat in Resia, nu mai caut acum numele pensiunii insa trebuie sa mentionez ca am avut parte de conditii excelente. O camera imensa cu vedere la munte, parcare asigurata, oameni deosebit de amabili, tot ce trebuie ca sa te simti bine si sa te reintorci cu placere. Totusi, ceva a plutit tot timpul in aer. Asa cum am dat de inteles in episodul anterior, ceva parca nu facea parte din decor. Am fost intampinati cu "Herzlich Willkommen", toata lumea vorbea germana/austriaca, toate numele erau de origine germana ... WTF 😯 !?!? OK ... Sud-Tyrol, Sud-Tyrol ... dar totusi ... Aici as face o mica paranteza. Prima data cand am intrat in Italia cu masina am facut-o prin trecatoarea Brenner. La momentul respectiv am mers pe un drum national si nu pe autostrada intrucat am vrut sa vedem mai bine Podul Europa (Europa Brucke, 1, 2). Totusi, desi podul a fost si este impresionant, o alta amintire mi-a ramas in cap pana in ziua de azi. La cativa metri de granita dintre Austria si Italia am vazut o inscriptie (detalii nealterate aici si aici ) care s-a intiparit pe retina. La vremea respectiva am facut un tur de numai cateva ore prin Italia, nu am apucat percepem prea bine starea de spirit insa acum ceva s-a reactivat. Bun, ca turist poti sa treci prin diverse locuri fara sa iti bati prea mult capul si sa te bucuri de ceea ce vezi. Eventual te poti documenta, daca esti genul mai curios si daca vrei sa intelegi mai bine niste lucruri. Totusi, imi vine greu sa cred ca zeci de ani pot fi parcursi pe "fast-forward" printr-o lectura simpla. Date fiind cele scrise mai sus, intelegeti si voi asa cum am inteles si noi putin mai tarziu, motivul pentru care oamenii din crasme s-au aratat incantati cand am comandat berea locala (Forst) dar au parut destul de ... intelegatori cand am comandat pizza. OK, our bad ! Dar pizza a fost super buna asa ca as repeta oricand experienta :D. Pasul Resia este minunat si are de toate pentru a asigura turistului cam tot ce isi doreste acesta. Din pacate, noi am cautat un loc mai retras in care sa schimbam uleiul de servo si nu am reusit sa gasim :)). Am decis sa plecam mai departe si sa rezolvam problema pe drum ... ca doar nu era sa atacam Pasul Stelvio cu servodirectia in pioneze ;). Probabil ca in toate pliantele turistice ale zonei se regaseste urmatoarea imagine: Presupun ca nu peste tot oamenii posteaza poze facute dupa panourile de informare turistica. Presupun, iarasi, ca panoul din poza urmatoare aduce lamuriri mai "solide" decat ceea ce am scris eu mai sus. Marturisesc ca m-a marcat pentru multa vreme. Atentie: discutam de un panou turistic de pe teritoriul ITALIEI ! Sa depasim momentul si sa plecam la drum. Sus, mai sus ... foarte sus ! Waze-ul a luat-o pe cont propriu si, in ciuda setarilor explicite pe care le-am facut, a tinut mortis sa ne plimbe prin Pasul Umbrail. E de vazut, nu contest, insa m-a enervat un lucru simplu. Puteti sa spuneti ca am fost zgarcit insa nu am vrut sa iau vinieta de Elvetia pentru un drum parcurs in 30 minute. Prietenii elvetieni sunt extrem de simplisti la capitolul asta: au vinieta valabila doar un an ! Pe bune ... am trecut prin asta in Slovenia in 2007, nu am vrut sa incurajez porniri exagerat de mercantile. Daca ar fi avut vinieta de o luna sau macar de 3 luni, as fi fost OK insa, asa nu. Ne-am prins rapid de planul Waze-ului (or fi elvetienii actionari la Waze 😄 ??) si am gasit o varianta. Un drum misto printre dealuri si care, la un moment dat, ne-a prilejuit ocazia mult asteptata de a schimba uleiul de servo. LM TopTec 1200 a dat imediat semne ca ar fi peste Mobil-ul exceptional iar oprirea nu ne-a luat mai mult de 15 minute din bugetul zilei. Lucrat ca la carte, fara nicio picatura de ulei cazuta pe drumul forestier in care ne-am bagat. Uleiul recuperat cred ca o sa ajunga la drujba :)). Incet incet am inceput sa ne apropiem de Stelvio, se vad de departe muntii considerabil mai inalti decat M. Fagaras. Nu cred sa aiba o semnificatie aparte insa ni s-a parut amuzat "cimitirul" din pozele urmatoare. Din pacate am trecut in viteza si am prins doar o parte extrem de mica. Am trecut pentru prima data prin aceasta zona asa ca nu vreau sa considerati drept aroganta ce va spun. Am citit cat am putut de mult atat inainte cat si dupa vacanta, daca informatiile acumulate sunt aiurea, aiurea vi le expun si eu. Trafoi este considerat punctul de inceput al Trecatorii Stelvio. Este vorba de un satuc aflat la cca. 1600 m altitudine, situat unde altundeva decat in Sud Tyrol ... De la market-ul local am cumparat tot bere Forst, e chiar OK. Directia functiona mult mai bine decat in zilele anterioare, semn ca uleiul era in regula. Asa ca, Up, Up and Away ! Va dati seama ca am asteptat de mult timp intalnirea cu drumul care a fost considerat de unii mai smecheri ca mine (ehe, J. Clarkson, de tine e vorba !!!) sub Transfagarasan. Totusi, avand in vedere ce am gasit pe Net, nu am descondiserat Stelvio deloc si zilele precendente nu au fost deloc confortabile tragand ca disperatul de volanul MOSului. Dupa primii 2-3 km m-am linisit, era fix ce trebuia ! Clarkson clar a fost beat cand a apreciat ca Transfagarasanul "is better then Stelvio" ! Sa ne intelegem, discutam de lucruri complet diferite. Desi ambele sunt drumuri montane, nu seamana prea mult. Transfagarasanul este mai lat, curbele la 180* sunt mult mai deschise, altitudinea nu se compara. Daca vrei sa parcurgi un drum de munte in forta, Transfagarasanul este mult mai permisiv. Daca vrei sa te pui cu salbaticia in persoana, de departe Stelvio castiga. Nu atingi "top-speed" insa dai muncitoreste din maini la fiecare curba si te rogi sa nu apara, pe contrasens, o alta masina. Daca e microbuz sau autobuz, ai pus-o. In conditii normale, cu greu trec un turism si o motocicleta in acelasi timp printr-o curba. De cele mai multe ori stai si acorzi, cu politete, prioritate celuilalt. Chiar daca urca sau coboara. Este drum de munte, ai ce sa vezi iar de agresivitate nu poate fi vorba. Zen !!! Cu exceptia situatiei in care te lasa masina in drum ... Chiar nu iti doresti asa ceva acolo ! Am filmat toata urcarea si toata coborarea. Noroc ca am avut 2 telefoane si 1 camera la noi, asa ca am reusit sa nu ratam prea multe. Ca o paranteza, vacanta asta s-a lasat cu peste 100 GB de poze dintre care foarte putine pot fi sterse 🙂 La un moment dat, Grasu tipa: "Tu-l vezi ?!". Nu m-am prins decat vreo doua curbe mai tarziu. Da, asta asteptam, drumul care a reprezentat elementul central al vacantei. Nu am cum sa pun aici nici macar a zecea parte din pozele facute. Am oprit in fiecare loc in care se putea, pur si simplu nu te poti opri. Am avut noroc si de o zi superba, cu foarte putin nori. In conditiile in care, in tot acest timp, in tara a plouat in continuu, nu am putut decat sa ne bucuram. Aproape de punctul cel mai inalt, privelistea era de vis: Am compatimit un coleg de drum, microbuzul din imaginea de mai jos, care a prajit ambreiajul. Cum a plecat de acolo nu mai stiu Pe drum am intalnit o groaza de biciclisti. Super meseriasi, toata stima pentru efortul facut pentru a ajunge in varf. Cand am ajuns si noi acolo am constatat ca eram in plina desfasurare a unui concurs de ciclism. Detalii nu stiu sa va dau 🙂 . Insa drumul nu a fost inchis ! Umbla vorba ca o imagine face cat o mie de cuvinte. Totusi, proverbul chinezesc care sta la baza acestui zvon zice ca " O imagine face cat zece mii de cuvinte". Ce mai conteaza un 0, mai buna e imaginea :)) Aglomeratie mare, zarva multa. Cam cum e pe la mare in plin sezon. OK, nu era la mare cautare porumbul fiert insa gaseai peste tot carnati :)) Ne-a atras atentia constructia din varful dealului ... adica muntelui ! Insa nu am putut sa ne rupem de peisaj pentru a urca. Cel putin nu in ziua respectiva ! La un moment dat atentia ne-a fost atrasa de 2 tipi dotati cu niste aparate foto si obiective absolut impresionante. De sus drumul se vedea incredibil insa parca parca nu asta cautau. Asa ca ne-am apropiat si noi si am stat cuminti pe o stanca. Nu cred ca au trecut 10 minute si am avut parte de un spectacol de zile mari. Daca la Werfen am asistat la un show de dresaj, de data asta am avut sansa de a vedea zborul unei acvile in mediul sau natural. Bulan in toata regula ! Mai mult sau mai putin amuzant (nu pentru noi, desigur) a fost faptul ca fotografii aia profesionisti au prins foarte putin din moment. Din pacate sapuniera noastra nu s-a descurcat la fel de bine ca un DSLR insa ceva poze tot am facut. 2760 m ... de ce nu mai mult ? Mai ales cand ai la dispozitie doua telecabine :)). Oamenii pregateau partia pentru o competitie ce urma sa se desfasoare zilele urmatoare. Temperatura era undeva in jurul a 5*C, partiile nu pareau sa fie in conditii foarte bune, insa am vazut urcand o gramada de schiori. Sunt convins ca stiau mult mai bine decat noi ce fac insa alte detalii nu stiu sa dau. In imaginile de mai jos, partiile de pe Stilfser Joch, 3450m altitudine. Am luat doua telecabine si am urcat pana la cca 3200m. Nu eram echipati pentru un drum pe ghetar insa privelistea a fost la intaltime. De sus, deschiderea a permis o vedere mult mai ampla a drumului parcurs pana in momentul respectiv. Daca stam sa ne gandim cand a fost construit, cu atat cred ca este mai de apreciat. La coborare am dat o raita la refugiul Tibet. Asa, sa luam o bere rece, ca prea ne incalzisem. Supriza, am fost primit iarasi cu "Herzlich Willkommen" ... ce pana mea, chiar avem moace de nemti ??? Berea Forst a fost buna insa nu recomand strudelul ... La o asa primire ne asteptam sa halim un strudel facut dupa reteta austriaca insa nu a fost cazul. Am apreciat varietatea culinara insa cam atat 😄 Pe la 4 ne-am luat inima in dinti si am decis sa ne rupem de minunatia asta de loc. E dificil pentru ca fiecare pozitionare a norilor si a razelor de soare ofera prilejul de a descoperi ceva nou. Partea "cealalta" a trecatorii este mult mai "domestica". Oarecum avem aceeasi reteta de la Trasnfagarasan: mai salbatic in Sibiu si mai prietenos in Arges. Am trecut pe langa inceputul drumului ce trece prin Trecatoarea Umbrail. Asa cum v-am zis, initial am vrut sa ne intoarcem pe aici insa am decis sa ii sabotam pe elvetieni. Asa ca , vrand nevrand, a doua zi urma sa revedem Stelvio. Nu va imaginati ce rau ne-a parut 😄 Seara ne-am cazat la o pensiune in Valdidentro. Parca ne urmarea muntele, iarasi am avut o camera cu vedere inspre un ghetar. Oarecum provocati de priveliste, dupa ce ne-am cazat am decis sa urmam drumul si sa gasim ceva local de-ale gurii. De data asta chiar eram in Italia si am fost convinsi ca vom gasi o pizzerie in care sa nu se uite chelnerii stramb la noi pentru ca nu comandam ... snitzel. A fost si nu a fost sa fie cum ne-am programat. Mai tarziu am aflat ca drumul asta ducea catre Livigno prin Trecatoarea Foscagno. Doar 2291m altitudine si o vama pe motiv de localitate "duty free". Nu aveam cumparaturi in plan, portbagajul era plin cu toate bagajele asa ca nu am trecut de vama si am decis sa ne intoarcem. Cum pe drum nu reusisem sa rezolvam partea de cina, sa zicem ca eram usor preocupati de sosirea serii. Bine ... asta a fost doar un motiv. Al doilea a fost drumul extrem de incitant si revenirea la normal a MOSului. Asa ca ... i-am dat ! Ne-am gasit un un coleg cu o Alfa Romeo care parea ca stie ce face. A stat in spatele nostru in permanenta cu jumatate de masina pe contrasens insa nu s-a riscat niciun moment. Sa ne intelegem, drumul ala e bun de etapa de coasta 😄 si sa recapitulam: directia OK, motor OK, suspensii OK, frane OK. S-a lasat cu o coborare ... alerta la care si Waze-ul a ajutat din plin. Am ajuns intr-o localitate in care am gasit o pizzerie "de familie" care mai era si plina de bere artizanala. Dezmat ! Seara, la pensiune, am avut ocazia sa "admiram" urmarile turei de pe Pasul Foscagno :D. Daca nu schimbam discurile la plecarea din tara, sunt aproape convins ca ar fi bubuit ! Mare plus pentru EBCuri, chiar si la temperatura la care au ajuns nu am simitit nici macar o clipa ca ar da semne de oboseala. PS: poate va inspira si linkul asta.

Cum cineva nu a avut de lucru si mi-a cobit pe un alt topic, evident ca ghinionul a lovit. De la inceputul lui August am inceput sa am impresia (ete ca nu a fost o impresie !) ca, dinspre motor, venea un sunet de masina de cusut. L-am ignorat pentru ca MOSul mergea bine, exceptie facand o usoara crestere de consum insotita de afumarea tevii de esapament. Pe astea din urma le-am pus pe seama unor "porniri" mai sportive, ramasite ale drumurilor facute in vacanta. Bun, Miercurea trecuta am fost nevoit sa dau iarasi o fuga la tara. Autostrada, Valea Oltului, drum de 300km si 4:10 ore, mers f lejer si constant. Din nou consum cam mare, din nou esapament negru. In conditiile in care toata vara am mers doar cu EFix. Ajuns la fata locului imi veni nastrusnica idee de a desface bujiile. Mda ... geniala idee ! Din cele 4 fise, una singura a iesit normal. Doua au iesit fortat iar a 4-a nu a vrut sa iasa deloc ! Am tras cu tot ce am avut la dispozitie, intr-un final s-a rupt si a ramas in chiulasa. Buna treaba ! Facut munca de chinez batran si am scos-o pana la urma. Evident ca a existat o cauza pentru bucuria asta. Si inca una care a dus la divort ! Din cele 4 bujii BOSCH, la 2 se misca usor partea centrala (se rotea partea ceramica) iar la a treia era dezastru. Practic electrodul invelit in ceramica nu doar se rotea dar se si deplasa inainte-inapoi cu cca 1-2mm. Asta a explicat pe loc zgomotul de masina de cusut dar si deteriorarea fisei. Se vedea clar cum au scapat gaze de espament care au dus la coacerea fisei. Eu de BOSCH nu mai vreau sa aud, este a 3a oara cand patesc asa ceva. La celelalte bujii folosite (NGK, Beru, Denso) nu am patit-o nici macar o data. Din fericire aveam niste Denso la mine, vechi dar in stare buna. Din pacate fisa a fost complet distrusa. Am dat o fuga in Sibiu (mers in 3 :D) unde am comandat un set de fise TESLA. Primii 500km s-au comportat bine insa de ieri am inceput sa simt niste smucituri specifice intreruperilor electrice cauzate de fise. Mai investigam insa deja am un presentiment in legatura cu fisele astea. Daca tot m-am pornit pe treaba, Vineri am schimbat caseta de directie. Aveam una noua nouta care era abandonata de vreo 5 ani prin podul casei. Dublata de schimbarea bieletelor antiruliu de pe fata, operatiuna a dus la un rezultat spectaculos, nici cand era nou MOSul parca nu era asa de inchegat si silentios pe drumuri nasoale. Ar mai fi trebuit sa ii fac si un reglaj de geometrie insa nu am apucat. Sper sa nu ma prinda iarna :)))

Putea ... dar nu s-a gandit sa puna o intrebare 🙂

Ho mah ... Stelvio abia urmeaza :)). PS si off: mi-ai cobit 😝. Dar nu e grav !

DJule ... nu-mi cobi, ca numai de asta nu am timp ! A trebuit sa plec de urgenta din Bucuresti. Iar MOSul chiar a mers super bine astazi :P. Daca ar consuma vreo 3 litri in minus la 100km ar fi perfect :)).

Cand devenise mai interesant a aparut o chestie care va intarzia povestirea cu aprox o saptamana 😞

Am mai gasit cateva poze faine de la Werfen, asa ca adaug inca una acum. Ziua 4 Noaptea am petrecut-o la First Mountain Hotel Kaprun, orecum mergand pe reteta din ziua anterioara. Nu va ganditi ca denumirea provine de la faptul ca hotelul ar fi de fite sau de 5*. Nici vorba, denumirea a fost aleasa pentru ca hotelul cu pricina este cel mai apropiat de munte. Ne-a cam interesat acest aspect pentru ca ziua a fost destinata revederii unor locuri de care ne-am indragostit in trecut. Este vorba de Mooserboden si Wasserfallboden, doua lacuri de acumulare pe care le-as revizita oricand cu aceeasi placere. Destinatia asta are atat aspecte placute cat si mai putin placute, din punct de vedere al drumului. Neplacut e faptul ca nu poti sa te bucuri de drumul de munte ca sofer. Asta pentru ca accesul este posibil doar cu niste autobuze speciale. A ... si mai este funicularul 😁. Cel din link nu mai este chiar de actualitate, la fata locului am gasit unul nou insa traseul este cel pe care il stiam de la ultima vizita. Al doilea aspect mai putin placut tine de faptul ca, desi se organizeaza tururi de vizitare a barajului (doar cel de sus, din ce stiu), organizarea nu prea este ... la inaltime. Din nou am ratat vizita in interiorul monstrului de beton pentru ca se aplica politica "se pleaca la ora de... sau de indata ce se aduna minim X oameni". Cam greu sa faci o planificare si sa te incadrezi in ea in acest context, pentru noi ar fi insemnat sa pierdem 2,5 ore. In fine, un motiv bun pentru a reveni ;). Faptul ca nu poti folosi masina personala pentru a ajunge sus are si parti pozitive. In primul rand, scapi de problemele legate de parcare si timpii de asteptare lungi. Autobuzele au un program respectat cu sfiintenie si acopera foarte bine volumul mare de turisti. Totusi, noi am ajuns la prima ora a zilei, s-ar putea ca impresia mea sa nu fie valabila atunci cand dau navala grupurile de chinezi. Prin urmare, recomand sosirea la punctul de plecare la o ora cat mai matinala. Super meseriasi soferii si soferitele autobuzelor, au tot ce le trebuie pentru a fi acolo ! Am uitat sa preciez ca drumul are o singura banda prevazuta cu refugii din loc in loc. Doar acolo pot trece doua autobuze unul pe langa celalalt, ceea ce presupune o buna sincronizare pentru ca nu prea se asteapta si nici nu se franeaza inutil. Mai sunt si cateva tuneluri, spectaculoase si ele. Sapate direct in stanca si doar cu putin mai mari decat un autobuz. Cu atat mai mult i-am apreciat pe soferi, cu cat viteza de deplasare a fost batuta in cuie la 50km/h si singura avarie pe care am observat-o la autobuze a fost o singura oglinda laterala usor zgariata. Gratie faptului ca nu esti nevoit sa te concentrezi la sofat, ai ocazia sa de bucuri de peisaj. De sus peisajele sunt mult mai vizibile. Daca ai parte de zi insorita, nu prea iti vine sa te grabesti cu coborarea. Wasserfallboden: Mooserboden: Desi in trecut nu am gasit Flori de Colt in aceste locuri, de data asta am presimtit ca o sa dam peste ele. Presimtirea a fost buna, am gasit 6 exemplare perfect incadrate in peisaj. Nu mai putin impresionati am fost de Gentiana. Cu toate ca stiam un loc in care Gentiana are o alta prestanta (urmeaza ...) ne-am bucurat sa o regasim si aici. Albastrul asta te baga in boala ! Facand parte din Parcul National Hohe Tauren, nu prea ai cum sa te uiti imprejur si sa nu vezi ghetari. Ne-am fatait putin prin zona, ocazie cu care am inceput sa avem ceva dubii legate de configuratia locului. Din pacate problema nu era la noi ci se datora incalzirii globale. Fata de ultima data cand am fost aici (parca in 2010), ghetarii s-au micsorat considerabil :(. Am decis ca nu are sens sa pierdem 2,5 ore asteptand o posibila vizita in interiorul barajului, desi ar fi fost al naibii de interesant sa vedem ce se afla in interiorul constructiei aflate la peste 2000 m altitudine. In schimb, am decis sa facem o vizita scurta pe Kitzsteinhorn cu toate ca nu ne aflam in sezonul de schi. A fost prima data in aceasta excursie cand am depasit altitudinea sugerata in titlul topicului. Obisnuim sa schiem intr-o alta zona din Austria, ceva mai prietenoasa atat din punct de vedere al costurilor cat si din punct de vedere al experientei de schi. Nu am fost pana acum pe Kitzsteinhorn si nu cred ca o sa revenim, cel putin nu in timpul sezonului de iarna. Mi s-a parut totul atat de ametitor incat cu greu pot sa imi imaginez cum arata o zi plina de schiori. Instalatii peste instalatii, telescaune in toate directiile, gondole, funicular, agitatie mare ... Nu ma intelegeti gresit, recomand oricarui pasionat de sporturi de munte sa incerce pe propria piele. Pentru noi a fost coplesitor, cel mai probabil o sa ramanem la partiile de pensionari :D. Spre dupa-amiaza am inceput sa ne repliem catre urmatoarea destinatie, Resia. Fiind intr-o zona ceva mai populata, am zis ca este momentul oportun pentru a incerca sa luam un lichid de servo-directie in ideea ca urmau niste trasee ceva mai solicitante. Cum drumul trecea prin Zell am See, am incercat la cateva magazine de "profil". Greu, tare greu. In afara de cateva consumabile elementare, nu am gasit ce cautam. Insa am reusit sa obtinem niste indicatii extrem de pretioase. Un tanar foarte amabil ne-a trimis in satul vecin (din nou, din fericire drumul trecea pe acolo !) si am reusit sa rezolvam problema. Reusit in sensul ca am luat uleiul insa schimbul urma sa fie facut mai tarziu. Traseul a fost lejer, preponderent autostrada cunoscuta spre Innsbruck, deci nu a avut niciun istoric. Seara am ajuns fara probleme in Tyrolul de Sud, Italia. Vreo 2-3 zile am avut o senzatie super-nasoala. Desi eram in Italia, nimic nu dadea de inteles ca am fi fost in Italia ... Detalii in episodul urmator.

Personal nu sunt de acord cu multe din cele scrise de colegul nostru mai sus insa nu vreau sa mai dezvoltam subiectul pe acest topic. Fiecare procedeaza cum considera de cuviinta atunci cand vine vorba de masina lui ...

Ziua 3 Dimineata a fost alocata vizitarii Pesterii de Gheata. Intrucat am prins o cazare de zile mari, am avut de mers cca.3km pe un drum de munte. Din ce ni s-a spus, o intarziere la sosire te forteaza sa lasi masina in parcari situate la 2-3 km fata de punctul de inceput al traseului. Din fericire, la noi nu a fost cazul, inca o mare bila alba pentru Pensiunea Zeismann. Dupa portia serioasa de gheata am iesit la soare in jurul pranzului. Toata povestea a durat in jur de 1,5 - 2 ore. Interiorul pesterii este amenajat, in cea mai mare part,e insa trebuie avut in vedere ca este o pestera ... de gheata, asa ca o imbracaminte adecvata este binevenita. Nu sunt obligatorii bocancii insa nici in sandale sau espadrile nu va recomand sa mergeti :D. Daca luati o lanterna potenta cu voi, o sa fie extrem de utila ! Imaginea Castelului Werfen pe care o vazusem in seara precedenta a fost decisiva pentru a ne hotari sa il vizitam. Asta a fost unul din punctele in care am avut parte de mult mai mult decat ne asteptam. In primul rand, am aflat la fata locului ca este vorba de castelul in care s-a turnat filmul Where Eagles Dare. A mai gazduit si alte productii, detalii se gasesc pe net. Impresia generala a fost foarte buna. Nu ca ar fi fost o surpriza insa am constatat ca totul e in stare buna, renovat si intretinut. Numar foarte mare de turisti, extrem de multi chinezi cu care ti-e foarte greu sa te intelegi. Un mic minus il reprezinta tururile cu ghid. Exista doar tur "live" in germana/austriaca, restul de participanti primesc un iPod cu inregistrari. Nu pot sa spun ca a fost un dezastru insa jucaria a dat rateuri cand iti era lumea mai draga. Bila alba pentru ghida care a fost foarte prompta si a raspuns bine la toate intrebarile si solicitarile primite. Castelul are cateva elemente care il fac unic, am plecat multumiti de experienta. Trebuie sa recunosc ca la starea respectiva a contribuit foarte mult un spectacol despre care am aflat doar la fata locului si pe care l-am prins intamplator. Este vorba de un show, ca nu pot sa ii spun altfel, in care personajele principale sunt pasari de prada si dresorii acestora. A fost prima data cand am vazut asa ceva si a fost impresionant. Desi era clar ca oamenii aia stiau ce fac, au existat si cateva incidente. Fara nicio intentie evidenta din partea fiarelor, s-a lasat cu urme de sange si mici rani. Totusi, se vedea ca exista o legatura si un respect reciproc intre protagonisti. Inevitabil ne-am aruncat de cateva ori in iarba cand suierau pasaroii deasupra capetelor noastre insa nu am vazut pe nimeni sa lesine sau sa tipe ca un apucat :)) Spectacolul a culminat cu dihania din poza de mai jos, mentionez ca era un puiut :D. Zoboara ce zboara si apoi ii vine cheful sa aterizeze in multime sa sa o ia fix inspre noi. Copii in stanga, copii in dreapta ... se opreste namila la un metru de noi. Se uita de parca ne intreaba " Sar'na ... aveti cumva niste carne ? " Totul s-a terminat in conditii bune iar ziua respectiva deja promitea ca vom avea o vacanta plina. Si da, urmau sa mai vina cateva zile memorabile pe care o sa vi le povestesc. Am pornit la pas, binedispusi, spre Kaprun, al treilea popas al vacantei.

Ziua 2 Punct terminus: Werfen, landul Salzburg Am plecat de la Balaton pe o vreme mohorata insotita pe alocuri de ploaie ba marunta, ba torentiala. De data asta am mers destul de mult pe drumuri nationale, ocazie cu care am traversat o zona f frumoasa a Ungariei, zona prin care nu am mai trecut din 1998 ... Nu ma intrebati detalii legate de drum, au fost zone in care nu am vazut drumul din cauza ploii :)). Totusi, tin sa punctez calitatea buna a drumurilor din tara vecina. Valabil nu doar pe autostrazi ci si pe drumuri f mici si izolate. Am setat ca destinatie intermediara Graz intrucat Waze tinea mortis sa ne bage in Slovenia. Daca nu as fi fost cu mai putin de o luna in urma in Maribor, nu as fi refuzat :). La scurt timp dupa intrarea in Austria au inceput sa apara niste marcaje care ne-au atras atentia si, mai mult, ne-au deturnat putin. Am tot vazut sugestii de a vizita Red Bull Ring asa ca nu am rezistat. Foarte misto circuitul si destul de relaxati baietii de la securitate. Am intrat cu MOSul pe un traseu din incinta insa, evident, nu am intrat pe pista. Superba si zona in care este construit circuitul. Practic e vorba de o vale aflata intre doua lanturi muntoase. Poate estimez eu gresit insa, intre munti, ar fi maxim 8-10 km. Am pierdut cca. 2 ore datorita ocolului insa am facut un program destul de lejer, nu a contat. Oricum ar fi fost, a meritat. Am reluat drumul spre Werfen, acolo unde am avut rezervare la Pensiunea Zeismann. Cand am facut rezervarea am avut in gand un obiectiv pe care urma sa il bifam a doua zi. Totusi, odata ajunsi la fata locului am pus pensiunea asta pe primul loc al tuturor locatiilor in care am stat. Nu ... nu datorita aspectului sau dotarilor ci a zonei incredibile in care se afla. DE VIS !!! Desi facusem temele destul de bine acasa, am fost surprinsi putin de apropierea de Castelul Werfen, loc pe care il aveam in lista de "to see". De ce tocmai Werfen si nu Salzburg ? Pai Salzburg-ul il stiam, trecem prin Salzburg de cateva ori in fiecare an cand mergem la schi, prin urmare nu era necesara inca o vizita. Ei bine, la Werfen se afla cea mai mare Pestera de Gheata din lume. Are peste 40km din care doar 1,5 sunt vizitabili dpdv turistic. Din pacate nu este permisa utilizarea aparatelor foto in interior, asa ca ne-am conformat si, prin urmare, nu o sa vedeti poze din interior. Gasiti pe pagina oficiala (vezi link mai sus) sau apelati la amicul Goagl.