laurentziu83

Cruise-control ai pe ea?

Reperat azi un moderator in parcare la Selgros Baneasa si in intersectie la Unirii pe LYM. Eram undercover (aka cu bicla).

Pana la urma ai ramas la Fiat. Sa o stapanesti sanatos si fara probleme cu ea. Motorul nu-i cam mic?

In majoritatea capitalelor din Europa trebuie sa te documentezi cu privire la parcare sau la taxele de acces in centru. Bucurestiul e o exceptie (nici in Kiev nu scapi), dar e o chestiune de timp pana se va baga si la noi. Sfatul meu este ca, atunci cand va planificati o calatorie prin Europa cu masina si cazare la hotel in oras, sa va asigurati si de loc de parcare la hotel. Eu am platit scurt 15 euro/zi parcarea subterana la Ibis in centrul Budapestei numai sa stiu ca o gasesc acolo unde o las. Pana si la Veliko Tarnovo a fost binevenit locul de parcare de la vila, altfel mi-o ridicau.

Sau ca la Expirat in Vama... Orice s-ar spune, nu in multe locuri din Europa e libertatea de la noi. Sa vezi in Praga cum se inchid toate la 1 noaptea, cum in tarile nordice tot ce e peste 3.5% alcool e taxat la sange si nu se gaseste decat in magazinele monopol de stat (Romania e rai pentru managerii expati), cum iti verifica buletinul daca vrei sa-ti iei o cutie de bere, iar la noi gasesti vodca cu suc de mere si J&B fara nici o problema, iar in cluburi stai pana dimineata. Plus ca, e frumos intr-adevar in fiordurile norvegiene, dar si Carpatii nostri au farmecul lor, problema e ca nu stim sa-i exploatam. In trenul cu care m-am intors acasa de la Budapesta erau alpinisti austrieci ce coborau la Brasov pentru a urca pe Bucegi, din pacate insa nu stiau decat germana, asa ca nu m-am inteles cu ei. Ce am invatat in excursie e ca si Romania e o tara frumoasa dar, din pacate, locuita.

Cam asa ceva. Afara erau 18-19 grade, plus ca pe vas mai si simteai briza, plus ca eu veneam de la 35-40 de grade afara, prin urmare simteam altfel temperatura. Pentru nordici, 28 de grade deja e cod portocaliu. Cu toate astea, nu se inghesuiau prea multi sa intre in apa. La Tallinn am dat si eu tricoul jos de pe mine dar cand a intrat soarele in nori s-a facut racoare, asa ca l-am pus la loc.

Partea a 3-a, cu tot cu poze aici: http://nustauacasa.blogspot.ro/ (Die you IPB ) Cu trenul la Cercul Polar - Zilele 3-4 Malmo - Stockholm Ma trezesc. Trenul aluneca usor prin padurile de brazi ale Suediei, iar afara era soare si frumos. Nu aveam nici cea mai vada idee unde ma aflam. Ma uit la ceas, imi indica 4 dimineata. Aha, deci am avansat spre nord, daca avem soare la aceasta ora. Imi vine in cap "Vara nu dorm, nu am somn...". Oare Connect-R a fost pe aici? Daca e 4 dimineata si urma sa ajung la 6:30 la Stockholm, probabil ne aflam prin Smoland sau Ostergotland, dupa ce cu o seara inainte plecasem din tinuturile fertile ale Scaniei. In fine, mai aveam ceva de mers, asa ca ma culc la loc. Ma trezesc din nou dupa vreo ora, de aceasta data insa cerul era innorat. "Poate nu ploua azi, imi zic". Cum nu se mai lipea somnul de mine, ma duc sa ma spal si sa ma schimb. Dupa ce termin toate astea, iau un loc pe un scaun rabatabil de pe coridor, in dreptul geamului, sa nu mai deranjez familia de chinezi din compartiment, contempland apoi peisajul plicitisitor de brazi regretand din nou ca n-am o bere la mine. In compartiment ma astepta doar o cutie de carton pe care scria "Vatten". Multumesc, d-aia am si eu. Treptat, si alti pasageri se trezesc si se duc la baie. Nu trece mult timp si sesizez si urme de civilizatie in acest peisaj, adica trecem peste un canal, mai vad ceva drumuri si, nu stiu cum se face, ca ma uit in compartiment, la fix cat sa vad pe geam vestita cladire a primariei din Stockholm, sala de decernare a premiilor Nobel, cea cu cele 3 coroane de aur in varful turnului. Ma uit la ceas, imi arata 6 si 10. Deci trenul ajunge cu 20 de minute mai devreme. Ce chestie... Cateva minute mai tarziu trenul opri la peron si cobor. Merg inainte, spre locomotiva, dupa care realizez ca nu e directia buna, pentru a ajunge in cladirea garii trebuie sa cobor un nivel, si sa o iau prin pasaj. Ma conformez si iata-ma in cladirea garii, in timp ce pe langa mine circulau o multime de navetisti, veniti din suburbii la servici. Nu-i de mirare, e luni dimineata, a treia zi a calatoriei, exceptand seara de vineri in care am plecat. De fiecare data cand sunt intr-o gara si, in loc sa traversez romaneste sinele, trebuie sa o iau printr-un pasaj, imi vine in minte avertismentul vazut pentru prima oara in gara din Ventimiglia, Italia, si mai apoi in toate garile italiene prin care am trecut: "Vietato a traversare i binari" (sper ca am scris corect). Si o imagine deja celebra a garii din Stockholm. Inima imi batea deja mai tare, ma aflam in tara in care voiam sa ajung de 20 de ani, de cand citisem "Selma Lagerloff - Nils Holgersson". Cartea era pentru copii, dar, trecand peste povestea baiatului blestemat sa ajunga mic cat un soarece ce a calatorit prin toata Suedia in spinarea unei gaste, este un excelent ghid al Suediei, din Scania agrara, in sud, trecand prin insula Oland, apoi tinutul Smoland, Orebro, Stockholm, Uppsala, Dalecarlia cu raul Dalav, Bergslagerna si terminand apoi cu Laponia, recomandand-o ca o tara ce merita vizitata. Planul meu de acasa viza sa petrec in Stockholm doar o zi, 31 iulie, ajungand la 6 dimineata in gara si plecand apoi la 7 seara prin terminalul Vartahamnen, cu ferry-boat-ul, peste marea Baltica, pana la Turku, Finlanda, unde urma sa ajung in dimineata zilei urmatoare. Aceasta varianta ar fi fost viabila daca as fi vazut Berlinul intr-o zi si Copenhaga in ziua urmatoare, mai precis in ziua in care ma aflam acum in Stockholm. Cum comprimasem Berlinul si Copenhaga intr-o zi, imi ramanea o zi in plus in Stockholm, deci trebuia sa-mi gasesc cazare. Inca de acasa imi notasem "just in case" un hostel in Stockholm, si anume Interhostel, bonus gaseai si un Lidl in apropiere. Dupa ce vazusem cu o seara inainte, cum la Relay-ul din gara din Malmo o banana poate sa coste 9 lei iar un mar 6 lei (!!!), se cerea vizita la un magazin ieftin pentru ceva de-ale gurii. Cum inca era devreme, decid sa fac o mica plimbare pe strazile din centru. Ies din gara, traversez si ma afund pe stradute, pana ajung pe Drottninggatan, pustie la acea ora. Pe drum vad si cativa tei infloriti, carora urmau sa le cada in curand florile. Si e sfarsit de iulie...In cursul noptii plouase, strada inca era uda, la fel si bancile. Tot mergand eu, incep sa urc, in

Cu ceva asemanator am mers intre Myrdal si Flam, in Norvegia. Ajung si acolo cu povestitul. Pun si un clip cu ceea ce reprezinta.

Am fost acum 2 ani cu trenul pe Coasta de Azur, o saptamana am batut-o plecand din Nisa (unde am stat), pana la Monte Carlo, apoi am trecut in Italia, la Ventimiglia, unde am schimbat iar trenul, pana la Sanremo, si apoi in partea opusa, Mandelieu, Cap Ferrat, Cannes, insula sf Margareta si pana la San Tropez. De data asta la San Tropez vreau sa vad citadela, nu doar Jandarmeria pe dinafara a lui Louis de Funes. Paradoxal, Coasta de Azur mi-a placut mai mult decat Parisul, de asta vreau sa revin, o fi fost atmosfera de vacanta, cine stie... As lua un traseu mai nordic, prin Budapesta si apoi spre Amsterdam, Maastricht, Bruxelles si apoi Londra, dupa care as cobora spre sud, prin Paris, putin Bordeaux, apoi spre Spania, Madrid, Lisabona, pana la Gibraltar (parca si vad ca pun piciorul in Africa), dupa care m-as intoarce pe o ruta mai sudica, pe Coasta de Azur, Milano, apoi Slovenia sau sudul Austriei. In fine, am tot timpul sa-mi proiectez traseul, traseu de asta vara l-am proiectat in 3 saptamani si, cand am plecat la drum, nu stiam exact pe unde ma voi intoarce, era la libera alegere. Train des merveilles suna interesant, acum, nu-i problema daca nu e acoperit de bilet, am platit eu 250 de lei in Norvegia pentru Myrdal-Flam si retur, in care mergi 2 ore dus-intors, mai scump de atat nu are cum sa fie. Ruta spre Cuneo stiu ca era trecuta in Mersul Trenurilor din gara din Nisa, insa nu scria nicaieri ca e ruta scenica.

Zilele acestea. Fiecare episod imi ia cate doua ore sa il scriu si nu am acest timp in fiecare seara. Oricum, incet-incet, vor veni, urmatorul va fi dedicat Stockholm-ului, apoi putin din Finlanda si Tallin. Sa nu va mire daca vor lipsi anumite poze pe care le veti gasi publicate pe blog. IPB-ul nu ma lasa sa pun decat un numar limitat de poze. Si pentru ca tot vorbim de Interrail, uite ce am primit ieri prin posta: In stanga e travel report-ul atasat biletului, pe care a trebuit sa-l completez pe tot parcursul calatoriei cu trenurile, autobuzele si vapoarele pe care le-am folosit (au fost 30 de trenuri, 4 ferry-uri si 2 autobuze pe un parcurs de 11000 de km) si pe care l-am trimis dupa terminarea calatoriei, prin posta, in Olanda. Acum l-am primit inapoi, insotit de un mic cadou. La anul musai trebuie sa trimit alt travel report, altfel nu se poate. As vrea sa vad Londra, Gibraltarul si sa revad Parisul si Coasta de Azur. Totul e atat de simplu cu Interrail.

Este tren, dar la ore nepotrivite. Asa ca trebuie sa ma multumesc cu suc, berea o las pe mai tarziu.

Confirm !

Cu trenul la Cercul Polar - Ziua 2 Viena - Malmo Am lasat in urma casele de bilete si pe fata de la bilete extrem de uimita si am plecat catre peron. Trenul cu care urma sa plec nu mergea complet pana la Berlin, ci doar o parte din el. Avea vreo 15 vagoane, din care o parte mergeau spre Varsovia, Minsk sau Moscova. Drept sa spun, nu m-ar fi deranjat sa ma trezesc la Minsk, chiar mi-ar fi placut, problema era ca imi lipsea viza de Belarus din pasaport. Si oricum biletul Interrail nu era valabil in niciuna din tarile ex-sovietice. Ajung eu la vagon, aproape de capatul trenului, urc si, dupa ce urc, realizez ca, preocupat fiind cu biletul din noapte urmatoare, nu mi-am luat si eu o bere sa beau la plecare. Asta e, e tarziu. Ajung la compartimentul meu, care e gol, in timp ce toate celelalte sunt pline. E normal, oamenii prevazatori isi iau din timp bilet la compartiment cu 6 cusete, nu dau 7 euro in plus, ca mine. In fine, asta e. Ma schimb si observ ca vagonul restaurant e fix langa vagonul meu. Intreb daca au bere. "Da, cum sa nu, 25 de euro cutia" "Da, bine, vin mai tarziu" (...si marmota invelea ciocolata in staniol). Intre timp mai apare o chinezoaica la vreo 20 si ceva de ani, ce calatorea si ea singura si urma sa coboare la Praga, undeva pe la 3-4 dimineata. Nu sta mult si se baga in pat. Cum si eu eram obosit, fac acelasi lucru, intrucat era deja 10 si jumatate noaptea. Pe la 3 dimineata, bate conductorul la usa si o anunta pe chinezoaica sa se pregateasca, intrucat ne apropiam de Praga. In fine, pleaca, in schimb vine alt tip ce se urca in patul de sus si se culca si el. Trenul avea sa stea ceva mai mult aici, estimez cam jumatate de ora. Dimineata ma trezesc, in apropierea granitei cu Germania. Ma spal, ma aranjez, timp in care se trezeste si baiatul care s-a urcat in tren la Praga. Numai bine, suntem anuntati de controlor ca avem inclus si un sumar mic dejun, si anume un corn si un suc natural, asta pe langa cele 2 sticle de apa pe care le-am avut de cand m-am suit in tren. Ne luam micul dejun si intru in vorba cu colegul de compartiment, asta dupa ce strangem paturile. Aflu ca il cheama Sebastien, ca e neamt din Berlin, student tot acolo, iar acum se intorcea din vacanta de la Praga intrucat il chemase facultatea pentru nustiuce hartii. I-am explicat si eu ce traseu am, regretul ca nu pot ajunge pana la Nordkapp fiind prea scump, la care el imi spune ca mare lucru nu voi pierde. El fusese iarna si, de la un anumit punct incolo, voi vedea doar stanci. El le prinsese acoperite de zapada si se simtea ca in desert. Cum ajunsese acolo? Nu, fara sa dea 240 de euro cat cereau cei de la Eskelisen-lapinlinjat pe un bilet de autobuz dus-intors Rovaniemi-Nordkapp, ci cu autostopul, fara sa dea nici un ban. Aflu ca ajunsese pana acolo tot cu autostopul, ca mai fusese prin Europa asa si ca nu avusese nici o experienta neplacuta pana atunci. Mda, voi incerca si eu, dar nu acum...Oricum, ce era important era ca nu trebuia sa regret prea mult. Intre timp, afara vremea trecuse de la canicula din zilele precedente la o vreme inchisa, cu ploaie din cand in cand. Prin urmare, am scos mai aproape si bluza si pelerina de ploaie, sa le am la nevoie in Berlin. Din vorba in vorba, trecem de Dresda, mai mergem mai departe catre nord, dupa care intram in bezna, ca intr-un tunel. Sebastien ma anunta ca aproape am ajuns. Mai face trenul o oprire, dupa care coboram. Cobor din tren in gara Berlin Hauptbahnhof si ma simt de parca eram la metrou, in nici un caz afara. Mi-a scapat un WOW. Gara era ENORMA. Inchipuiti-va sinele de tren de la Gara de Nord, prelungiti-le si spre Unirii si sudul Bucurestiului, eliminati cladirea, pe locul ei puneti Afi Palace Cotroceni iar la al doilea nivel, perpendicular pe sinele de tren, mai puneti inca vreo 3-4 sine de metrou si va rezulta gara principala din Berlin. De ce am adus Afi Palace Cotroceni in discutie? Pentru ca, in afara de gara, aici gasesti de toate, ai si magazine de haine, ai cateva market-uri, ai food-court, ai si toaleta cu dus unde, in schimbul a cativa euro, poti sa te improspatezi. A fost singura gara in care am reusit sa ma pierd. Dar mi-a placut. Cu toate acestea, am cautat in zadar un wi-fi moca. Intru direct si imi caut ruta pentru Malmo din acea zi. Gasesc cea mai buna varianta, si anume sa plec la ora 13:12 in directia Hamburg, apoi la 15:28 din Hamburg catre Copenhaga, sa ajung pe la 8 seara si sa am grija sa fiu la ora 22:38 in gara din Malmo, cand va pleca trenul de noapte catre Stockholm. Deja era ora 10, aveam doar 3 ore de umblat prin Berlin, asa ca trebuia sa ma grabesc. Am iesit din gara si am luat-o usor pe jos catre Dorotheenstrasse, unde se afla ambasada Romaniei, intrucat aveam un drept la vot de executat. Nu era obligatoriu sa votez, ba chiar mai bine n-o faceam, dar am vrut sa vad si eu cum e sa votezi din strainatate. Nu am mers prea mult, am trecut prin locul prin care, cu 20 de ani in urma, trecea zidul Berlinului, si am vazut in apropiere steagurile tricolore. Intru eu in Ambasada, salut in romaneste, un domn la intrare, roman ca mine ma pune sa trec pe la controlul de arme, aparatul tiuie (la cate aveam prin rucsac, era si normal), in fine, las eu rucsacul la intrare si intru in sectie. Dupa ce votez si imi recuperez pasaportul, am mai stat putin de vorba cu cel de la intrare. Afland ca urma sa ajung in aceeasi seara la Copenhaga, ma intreaba in gluma daca nu fac turism electoral. Da, la asta chiar nu ma gandisem... Plec mai departe, catre poarta Brandenburg, altadata granita dintre est si vest, acum simplu obiectiv turistic. Aveai ocazia inclusiv de a face poze cu soldatul american si cu cel rus. In apropiere, se gasea unul din sediile celebrului magazin al figurilor de ceara, Madame Tussaud's. Am vrut sa intru, dar coada de la intrare m-a facut sa abandonez acest gand. M-am multumit cu versiunea demo, cea din vitrina. Plec mai departe pe celebrul bulevard Unter den Linden, cu gandul de a ajunge pana la turnul TV si de a lua de acolo metroul inapoi la gara. Cu aceasta ocazie, am aflat ca atractiile Berlinului sunt in zona de est a acestuia, nu in cea de vest. Data viitoare le voi explora pe indelete. De asemenea, data viitoare nu voi mai rata turnul TV, sunt convins ca vederea de sus e de milioane. Dupa cum se vede si din poze, vremea era destul de intunecata, de altfel si Sebastien ma prevenise ca ma pot astepta la asa ceva destul de des in Berlin, oricum, bine ca nu ploua. Ajung apoi la metroul suprateran, imi iau bilet si urc, cu directia gara. Ajung in gara, localizez peronul (lucru nu foarte usor), trec pe la un market sa-mi fac ceva provizii de alimente, dupa care cobor la peron, vreo 2 nivele. Dupa cum spuneam, trenul meu pleca la ora 13:12 din gara. Nu mica mi-a fost mirarea cand, la peronul meu, era trecut un alt tren pentru 13:02. Ma uit pe o tabela din gara si ma linistesc. Nemtii, eficienti, folosesc la maxim peroanele, nu stau trenurile degeaba. Vine primul tren, pleaca, mai stau cateva minute, si vine si al doilea. Am uitat sa precizez ca, pe peron, in apropiere erau si cativa italieni ce isi completau de zor Interrail Pass-urile. Iata ca nu sunt singurul. Urc in tren, iau un loc, intrucat nu era cu rezervare, si descopar ca am la dispozitie 2 prize si radio, unde pot sa-mi pun castile. Profit de ocazie si imi pun telefonul si acumulatorii de la camera la incarcat. Nu se golisera, dar cine stie... Intre timp, trenul se pune in miscare, iesim din gara si constat ca tocmai a inceput ploaia. Speram ca la destinatie sa fie uscat, totusi. Vine si controloarea, ma ia putin la rost ca de ce nu mi-am completat ultimul tren in lista pass-ului, ii zic ca am uitat, ma conformez si ma lasa in pace. Trenul era pe jumatate gol, venea de la Munchen si avea ca punct terminus gara Hamburg Altona. La un moment dat, pe ecranul dintre scaune se afiseaza viteza: 198 km/h. WOW. Si nu era tren de viteza, ci un banal tren interregional. Cateva minute mai tarziu, 220 km/h. Nu, nu era vreo linie speciala, ci clasica, de fier. Inutil sa zic ca nu se simtea nimic, afara ploua de rupea, iar trenul mergea mai repede decat masinile ce se deplasau pe autostrazile cu care se intersecta. That's Germany ! Voi apuca oare vreodata la CFR asa ceva? O ora si jumatate mai tarziu coboram in gara la Hamburg. Din pacate insa, timpul scurt pana la urmatorul tren nu mi-a permis sa ies din gara, asa ca m-am multumit sa umblu putin pe acolo. Gara din Hamburg e mai mica insa, cam ca Gara de Nord, destul de veche ca si arhitectura, insa totul este pus la punct si curat. Ma uit la ceas si observ ca este 3 si un sfert, asa ca ma duc sa iau un loc pe peron. De data aceasta, este destul de multa lume, chiar foarte multa, comparativ cu trenul anterior. In fine, vine trenul, ma asez la coada si urc. Nu apuc sa intru in spatiul scaunelor (trenul nu era compartimentat) ca ma blochez, nu mai puteam da nici inainte, nici inapoi, era arhiplin. Imi iau gandul de la a sta jos, intrucat nu aveam rezervare. N-am avut ce face, dupa vreun sfert de ora dupa ce s-a mai linistit treaba, am pus rucsacul jos intre scaune si m-am asezat pe el. Nu erau doar Interraileri, ci si suedezi sau norvegieni ce se intorceau acasa. Exceptand ambasada, romaneste nu mai auzisem de la Viena. Trenul si-a continuat drumul spre nord, in continuare prin ploaie, trece de Lubeck, o parte din pasageri mai coboara, trenul se mai elibereaza si ajunge la Puttgarden, pe malul marii Baltice. Ma uit pe geam si observ in partea stanga, coada de masini ce urma sa urce pe ferry-boat. Pentru cine nu stie, Copehaga este pe o insula, legata in partea de est printr-un pod rutier si un tunel feroviar, iar in partea de sud prin Ferry-boat cu Germania. Trenul avea sa urce pe ferry-boat. Da, ati citit bine, trenul urca pe vapor, de unde isi continua drumul spre Danemarca. Pare incredibil, dar asa e. Dupa ce am urcat pe ferry, toata lumea coboara, si eu cu ei, intrucat este interzisa stationarea in masini si in tren. Nu cred ca isi doreste nimeni sa ramana blocat in tren daca se scufunda vaporul. Prin urmare, am urcat sus pe punte. Ferry-ul se puse in miscare spre nord, catre Danemarca. Afara ploua marunt, cam 15 grade dupa estimarile mele, deja imi pusesem bluza de trening si pelerina de ploaie pe deasupra, in schimb o pustoaica de vreo 15-16 ani era in pantaloni scurti, tricou si in picioarele goale pe punte. Culoarea parului si a ochilor ii tradau originile nordice, prin urmare nu trebuia sa ma mire. Vremea care mie mi se parea friguroasa pentru sfarsit de iulie (la ora la care in Bucuresti erau 37 de grade), pentru ei era una din zilele calduroase ale anului. Dupa ce am iesit in larg, s-a deschis duty-free-ul, iar majoritatea pasagerilor au dat navala sa-si cumpere bautura. Banuiam ce seceta ma astepta mai departe din acest punct de vedere, insa mai stiam ca am un rucsac destul de greu in spate. Asa ca am lasat-o moarta. Intre timp, ne apropiam de malul danez, iar in departare incep sa se vada ceva eoliene. In prima faza, am crezut ca sunt pe tarm dar, uitandu-ma mai bine, am observat ca sunt direct pe mare. La ce vanturi sunt in aceste zone ale Europei, nu e o idee deloc proasta. Ajungem in final pe coasta daneza, dupa care suntem invitati sa urcam din nou in tren. De data aceasta am prins un loc aproape de una din intrari, alaturi de un cuplu de suedezi, la vreo 25-28 de ani amandoi, ce calatoreau impreuna cu fetita lor de vreo 5-6 ani. Atat el, cat si ea, aveau un aer foarte boem, fetita nu parea deloc deranjata de modul de a calatori al parintilor ei, ba chiar parea sa-i placa. Fusesera in week-end in Hamburg si acum, duminica-dupa-amiaza fiind, se intorceau la Stockholm, urmand sa ajunga ca si mine, dimineata, direct catre servici. Asta da plimbare de week-end. Trenul isi continua apoi drumul prin campiile Danemarcei, unde graul astepta sa fie secerat. Clima ceva mai rece isi spunea cuvantul, in Romania graul este secerat inca din iunie. Peisajul alterna cu campii, ceva paduri, apoi poduri de pe o insula pe alta, totul sub un cer destul de intunecat, in apropiere de Copenhaga, soarele incepu sa-si faca aparitia de printre nori, insa nu pentru mult timp. Intr-o gara, trenul opri, iar toti pasagerii au coborat pe peron. Trenul a plecat mai departe, insa am fost anuntati ca vom urca in altul. Vine si urmatotul dar, surpriza, acesta era tot nemtesc, aproape identic cu primul. N-am inteles manevra, dar in fine. Am continuat apoi drumul pana la Copenhaga, unde am ajuns la 8 seara. Am consultat si aici mersul trenurilor si am constatat ca am trenuri pe Oresund bridge, peste stramtoare, la fiecare jumatate de ora. Il aleg pe cel de 21:32 si realizez ca am cam o ora sa ma invart prin Copenhaga. Nu pierd ocazia si, primul lucru ce imi sare in ochi dupa ce ies din gara e sediul Scandinavian Airlines, prescurtat SAS, aflat vis-a-vis de gara, o cladire gen zgarie-nori de vreo 25 de etaje ce contrasta puternic cu restul centrului orasului. Al doilea lucru ce mi-a sarit in ochi era parcarea de biciclete de langa gara. Erau cateva sute, chiar ma intreb cum isi gaseau oamenii bicicleta, la fel cum ti-ai gasi acul in carul cu fan. Bicicleta este foarte utilizata in tarile nordice, biciclistii au piste speciale, separate de traficul pietonilor si al masinilor, ba chiar si semafoare. Cand tu, ca pieton, vrei sa traversezi strada, trebuie sa te uiti nu doar dupa masini, ci si dupa biciclete, care merg ca vantul. Am vrut sa ajung chiar pana la Mica Sirena, insa, consultand o harta, am renuntat, intrucat era prea departe. Oricum aveam sa ma intorc tot prin Copenhaga. M-am consolat insa cu centrul orasului. M-am intors apoi la gara, unde era sa gresesc trenul. De ce? Foarte simplu. Trenurile care trec pe Oresund peste stramtoare din jumatate in jumatate de ora, nu sunt doar din Copenhaga in Malmo, ci au un traseu ceva mai lung, pornind si din Helsingor, Danemarca, si avand uneori capatul in Helsingborg, Suedia. Nefiind vorbitor de limbi nordice, n-am realizat in prima faza ca sunt 2 orase diferite in 2 tari diferite, asa ca era cat p-aci sa iau trenul gresit. Noroc ca m-am orientat la timp. Am urcat in tren, si am luat un loc, trenul fiind destul de liber la acea ora. Trenul pleca, insa, pana la pod mai avea cateva statii, printre care una la Ferring, o fabrica de medicamente, si alta statie la aeroportul principal al Copenhagai, Kastrup. La Kastrup, printre alti pasageri, se urca si o doamna imbracata in costum de stewardesa, ce probabil se intorcea acasa. Oare cum o fi sa ai casa in Suedia si sa lucrezi in Danemarca? Trenul intra apoi in tunel, pret de cativa kilometri, dupa care, in dreptul insulei Peberholm, iesi la suprafata, pe pod. Deasupra trenului, pe pod, circulau masinile. Intre timp, se innoptase, asa ca mare lucru nu se mai vedea din stramtoare insa, pe masura ce ne apropiam de tarmul suedez, se vedeau din ce in ce mai clar luminile Malmo-ului, exact ca ale unei statiuni la malul marii la ora la care cluburile se umplu de lume. Pacat insa ca vorbeam de marea Baltica si nici vorba de vreme de plaja... Trenul parasi apoi podul si intra intr-o statie acoperita, unde opri. Hyllie. Mai opri apoi in 2 statii, dupa care intra in statia Malmo Central, unde urma sa cobor. Cobor, nu inainte de a culege din tren o harta a Malmo-ului si a Copenhagai, ce aveau sa-mi fie de folos mai tarziu. Iata-ma in Suedia, tara in care voiam sa ajung de aproape 20 de ani. Oare chiar am ajuns? Da, probabil, pacat insa ca e noapte si nu se vede mai nimic. Si nici timp de umblat prin Malmo nu am, in jumatate de ora urma sa plec spre Stockholm. Asadar, urc un nivel, pana la peronul superior, nu inainte de a da o tura pe la un market din gara. Intru, ma uit dupa preturi, activez convertorul din telefon pentru coroane suedeze, tastez un pret si imi pica falcile. O banana 10 lei. Da, ati citit bine. Un mar, 5 lei. Bere? Lipseste cu desavarsire. Noroc ca mai aveam ceva provizii la mine si speram ca a doua zi dimineata sa gasesc la Stockholm ceva preturi mai omenesti. Ies eu repede din market si ma duc spre peron, catre trenul meu. Prima imagine, cand am vazut vagonul, in semintuneric, mi-a adus aminte de trenurile rusesti. Diferenta era starea de intretinere, arata impecabil. Trec eu pe la un ghiseu in dreptul trenului, intreb daca e cel corect, mi se confirma, validez si biletul, dupa care imi caut vagonul, intru in compartiment, iau loc la cuseta, urmat apoi de o familie de chinezi. Tarziu fiind si obosit dupa traseul din aceasta a doua zi, n-am stat prea mult pe ganduri si m-am pus la somn. (va urma)

Da, Ileana, se aude ! ...dar cui ii pasa?

Cred ca acest clip isi are locul aici. Va rog sa faceti abstractie de portiunile in alte limbi decat engleza si care nu sunt subtitrate. Versiunea originala a clipului era subtitrata, dar a fost stearsa. A, si prima secventa a clipului e din Stockholm.

Cum multa lume mi-a sugerat sa scriu despre calatoria mea pana in tarile nordice, m-am pus pe treaba, am luat un mic domeniu pe net, si am inceput sa scriu. Versiunea cu toate pozele (IPB nu ma lasa) o gasiti aici: http://nustauacasa.blogspot.ro/ sâmbătă, 28 iulie 2012 Cu trenul la Cercul Polar - partea 1 Bucuresti-Viena Este ora 6 fara zece dupa-amiaza, vineri, 27 iulie 2012, zi de vara, inceput de vacanta. Imi zic "e momentul", trag rucsacul de sub birou, verific pentru a mia oara sa am mapa cu pasaportul, harta, biletele de tren, biletul Interrail si alte cateva maruntisuri (oricum am uitat ceva, stiu sigur), dupa care il pun in spate, imi salut colegii "ne vedem peste 2 saptamani", iau liftul si plec. Putini stiau unde plec de fapt iar si mai putini credeau ca vorbesc serios. Drept sa spun, nici mie nu imi venea sa cred, asta ca sa nu mai zic de emotii. Ajung la gara, gasesc peronul la care urma sa plece trenul Ister, ce avea sa ma lase pe malul Dunarii, dar pe meleaguri maghiare. Ajung in dreptul vagonului meu, arat biletul controlorului, urc. Gasesc compartimentul, e climatizat (perfect fata de canicula de afara), imi dau seama cum se vor aseza paturile, realizez ca mai sunt 20 de minute pana sa plece trenul, asadar cobor sa imi iau ceva provizii (urmand sa ajung la Budapesta 15 ore mai tarziu, la ora locala 9). Cand ma intorc, mai gasesc alti doi ocupanti ai compartimentului, si, de asemenea, si alti ocupanti ai vagonului. Straini cu totii. Hmm, deja parca ma simt mai bine, cumva am si iesit din tara? Nu inca, dar nu mai e mult. Si-am plecat. Iesim din gara, vine controlorul, care ne controleaza biletele, ne anunta ca la Brasov se va umple compartimentul, oprim putin la Ploiesti, trecem de Campina, intram apoi pe valea Prahovei, unde soarele incepe sa se ascunda pe dupa nori si canicula sa se mai domoleasca, dupa care ajungem la Brasov. Aici trenul vagonul se umple. Vad ca sunt printre putinii romani din vagon, restul sunt turisti straini. Desfacem banchetele (am noroc ca stau jos iar rucsacul va fi chiar sub mine), merg la conductor, imi iau lenjeria (noroc ca m-am uitat dupa altii, eu habar n-aveam), facem patul, mai umblam putin prin vagon, oricum s-a intunecat de acum si nu mai vedem nimic pe geam, dupa care...la somn. Am experienta anilor de studentie la camin, asa ca n-are ce sa se intample. La ivirea zorilor ajungem la Curtici. Aici, racoare, 18 grade, trenul opreste, iar in el se suie granicerii la controlat (si eventual stampilat) pasapoarte. Treaba merge bine, mai putin cu o australianca la care a fost necesar controlul vizei. Fata calatorea singura, si, din cand in cand isi mai nota impresii de calatorie intr-un carnetel. Trecem de Curtici, iar o jumatate de ora mai tarziu oprim la controlul de pe partea ungara. Trecem si de el, trenul apoi isi continua netulburat drumul catre capitala ungara. Pe la Szolnok, unul dintre ocupantii compartimentului, ungur de origine, ma anunta ca mai avem cam o ora pana la destinatie. Strang asternuturile, i le predau insotitorului de vagon care imi da la schimb un bon de cafea pentru vagonul restaurant. Nu obisnuiesc sa beau cafea, dar, de ce nu? O savurez in vagonul restaurant admirand peisajul campiei Pannoniei, gandindu-ma ca totul va fi bine. Budapest Keleti paliaudvar, am ajuns in gara la Budapesta, iar primul drum il fac catre agential Wasteels pentru a-mi rezerva "patul" pentru diseara, in trenul Viena-Berlin. Dupa cum mi-am inchipuit, am ramas putin in urma, in sensul ca n-am mai prins bilet la cuseta de 6, ci la cea de 4. Asta este, platim vreo 7 euro mai mult. Bine ca l-am prins. Caut apoi tabela de trenuri si vad ca am un tren la ora 13:10. Numai bine cat sa vedem putin din Budapesta. Cum mai luasem contact cu Budapesta si in urma cu un an, iar de data aceasta voiam sa vad partea de peste Dunare, am gasit repede gura de metrou, mi-am luat bilet, am coborat pe peron (dupa supracontrolul de la intrare) de unde am iesit apoi la Bathany ter, fix in fata palatului Parlamentului. Inainte de toate, am intrat la un market din zona pentru ceva provizii, intrucat se cam cereau. Apoi am luat dealul in piept, lucru nu tocmai placut pe canicula de afara. Dar daca se cere, e cu placere. Ajung eu sus si descoper o alta Budapesta decat cea pe care o vazusem pana acum: Citadela. Strazi pavate, pietonale, case colorate cu flori la ferestre si, in centru o biserica impunatoare. Intre timp au inceput sa apara si turistii, impreuna cu ghizii aferenti. Merg mai departe, catre Palatul Regal, de unde am o superba priveliste asupra Budapestei, cu Palatul Parlamentului si cu Podul cu Lanturi. O iau apoi la pas pe stradute, la vale, numai bine cat sa ies la Podul cu Lanturi si sa traversez Dunarea inapoi, spre oras. De aici o iau prin centru cu gandul sa mai vad putin Budapesta inainte de a ma sui in trenul de Viena. Cu aceasta ocazie revad hotelul Ibis in care am stat cu un an inainte, ascuns intre cladirile vechi. Pacat ca nu-mi mai amintesc parola de la wi-fi-ul hotelului. Oare o mai fi aceeasi? Hmm... Ajung apoi la gara, iar trenul austriac Railjet ce pleca din Budapesta in directia Frankfurt, (cu oprire la Viena) ma astepta deja la peron. Imi iau o bere, urc in tren, observ ca nu e compartimentat, dar e mai bine asa, imi aleg un loc confortabil (n-aveam nevoie de rezervare in acest tren), dupa care imi pun castile pe urechi. Trenul se umple, dupa care o ia din loc. Iesim din gara, mai revedem putin orasul, trece printr-o padure, dupa care se intinde frumos la drum pe campia si dealurile Pannoniei. Pe panoul informativ de pe coridor vad lista cu statiile ce vor urma, apoi, cu ajutorul GPS-ului, pozitia pe harta si cum merge el intins cu 160 la ora. Pe cand si la noi? In timp ce contemplam eolienele, 2 sms-uri ma avertizau ca am schimbat reteaua si ca am trecut in Austria. Si nu m-a intrebat nimeni de acte sau viza... Dupa putin timp, pe GPS-ul trenului aparu Parndorf, celebrul outlet, dar trenul nu opri aici, ci trecu mai departe. Ce-i drept, aveam destule haine la mine, nu-mi mai trebuiau altele. Mai tarziu, ajungem la Viena, in Westbahnhof. Cobor eu din tren, cu gandul sa dau o tura prin Viena inainte de a urca in trenul de noapte catre Berlin. Intru in gara, scot telefonul sa caut un wi-fi moca si...telefonul nu avea semnal. "Cu roamingul asta s-o fi dat peste cap" zic eu, asa ca ii dau sa caute manual o retea. N-o gaseste, iar eu simt cum imi creste tensiunea. Sa mi se strice sim-ul telefonului chiar in prima zi in afara tarii fara posibilitatea de a-l inlocui in urmatoarele 2 saptamani nu era chiar cel mai imbucurator lucru. Avea el 9 ani, dar nu mai facuse figuri pana acum. Mai ales ca telefonul meu era codat si nu puteam sa-i pun alt sim local. Cu el intram pe Google maps sau tineam legatura cu cei din tara. In fine, il scot, curat contactele, il pun la loc, MERGE. Am scapat. Macar 2 saptamani sa mai tina. Am uitat si de Wi-fi, hai in oras. Ies eu din gara si nimeresc pe Mariahilferstrasse, cea plina cu magazine. Era dupa-amiaza si era plina de turisti si amatori de shopping. Dupa cateva sute de metri, cobor la metrou, iau 2 bilete, urc la metrou, de unde cobor la Stephansplatz. Ies eu la suprafata, revad catedrala (o mai vazusem si in 2007), dupa care o iau la vale catre Schwdenplatz, pe malul apei. La unul din magazine, nu mica mi-a fost mirarea sa vad ceva ceasuri mai...vintage, asa... Ajuns la Schwedenplatz, imi astampar foamea cu ceva mancare chinezeasca buna si ieftina, vanduta de niste arabi, nu stiu ce natie, dar in nici un caz, nu cu origini teutone. Dar nu mai conteaza, in ultimele 24 de ore nu mai servisem ceva cald. Si aveam sa mai postesc...Cu aceasta ocazie, am prins si un wi-fi ce mergea foarte bine, asa ca am putut sa-mi verific mesajele, nu fara a prinde si ceva conversatii in romaneste in apropiere. Stilul conversatiei compatriotilor mei m-au facut insa sa tac... Mai linistit acum, am cautat sa ma pierd putin pe strazile din interior-ul Ring-ului, ajungand apoi la Hofburg si mai apoi la Stadtpark. Mai departe, umbland hai-hui pe strazi, am iesit putin din zona turistica, nimerind in mijlocul unui concert rock in aer liber, ce stransese ceva spectatori, semn ca cei ce cantau nu erau chiar necunoscuti. Am stat putin sa-i ascult, din pacate insa s-a starnit un vant ceva mai puternic, prevestitor de ploaie si furtuna, iar concertul a fost oprit. Drept urmare, am plecat si eu, sperand sa nu ma prinda ploaia, intrucat n-aveam chef sa imbrac pelerina de pe acum, iar pentru rucsac nu aveam husa (si doar stateam in dubii daca sa-mi iau sau nu atunci cand l-am cumparat...). Din fericire insa, au fost doar cativa stropi, suficienti cat sa racoreasca putin atmosfera. Am intrat din nou prin oras si, cum se facea tarziu, m-am hotarat sa iau metroul. N-am mers prea mult, am coborat la Volkstheater, statie la care stiam ca are ceva picturi murale foarte bine realizate, pe care le remarcasem si in 2007. Si nu doar picturile, ci zona de la suprafata. La o adica, la Viena validezi biletul la intrarea in metrou, bariere nu ai. Care-i problema daca ieseam o jumatate de ora la suprafata? Asa ca am iesit. Dupa cum se poate vedea, turisti sunt mai putini aici, iar zona este mult mai curata si mai linistita. Cobor eu inapoi la metrou, de unde mai ies doar la gara. Pana la plecarea trenului, mai aveam cam o ora si jumatate, asa ca decid sa-mi cumpar bilet pentru trenul din noaptea urmatoare, si anume Berlin-Copenhaga, intrucat planuiam sa vad Berlinul duminica, Copenhaga luni, Stockholm-ul marti, urmand ca marti seara sa urc in ferry-ul Stockholm-Turku sa traversez marea Baltica si sa cobor apoi pe coasta finlandeza miercuri dimineata. Gasesc eu casele de bilete, ma duc la una din ele, de unde o fetiscana (Krona pe numele ei, daca imi aduc bine aminte, si vorbitoare de germana si engleza, dupa cum ii indica ecusonul), este gata sa ma ajute. Ii arat biletul Interrail, ii explic ca am nevoie de o rezervare de cuseta pentru trenul Berlin-Copenhaga din noaptea urmatoare, ea verifica in calculator si imi spune ca "e plin", si ca mai sunt doar locuri pe scaune. Ii zic sa verifice atunci la cusetele de 4 in compartiment, e plin si acolo, o intreb de vagonul de dormit (mai scump, dar aia e), se pare ca e plin. In fine, ii spun ca revin, si ca voi cauta o alternativa. De cum ajunsesem vazusem un loc in gara cu ceva mese, numai bun sa-mi scot harta, ghidul tiparit de pe Seat 61, un pix si telefonul pe Bahn.com, sa caut variante alternative de la Berlin, intrucat marti seara trebuia sa fiu obligatoriu la Stockholm, altfel pierdeam rezervarea (si banii, evident) de ferry. Am cautat eu ceva variante, mi le-am scris pe hartie, am revenit la fata de la bilete, de data acesta trenul nu circula duminica, imi da ea apoi o hartie in care imi arata ca circula luni, nu imi convine, ma intorc din nou sa vad daca se potriveste cu ce vreau, realizez ca eram putin cam "blond" si ca atunci cand pleci duminica seara dintr-un loc la ora 00:15 esti deja in ziua de luni, asadar revin din nou la Krona, care deja face niste ochi mari cand ma vede, ii zic ca e ok, imi cer scuze pentru deranj, si ii zic ca e bun trenul. Verifica de locuri, NU SUNT. Iar pica cerul pe mine. O iert momentan si ii zic ca revin. Ma intorc din nou, iau din nou Bahn.de la cautat, dupa care imi vine o idee. O verific pe bahn, se pare ca e ok, imi strang mapa, harta, telefonul si pixul, dupa care cobor din nou la bilete. Din nou la Krona (oare cum ma injura in gand cand ma vedea), care face din nou ochii mari. "Poti verifica te rog daca este loc in trenul Malmo-Stockholm de maine noapte?". "Da, este." "E in regula, il iau". Face din nou ochii mari cand aude ce bilet vreau, credea ca glumesc. Ii dau cardul, platesc, iau biletul, imi mai cer inca odata scuze pentru cat am zapacit-o. Asta e, comprimam Berlinul si Copenhaga intr-o zi. Mi-am strans biletul si am plecat catre peron, unde trenul cu destinatia Berlin ma astepta. (va urma)

Ma bag si eu la gratar. Pe la 8 si jumatate seara cred ca ajung.

Nu se compara Alfa Romeo cu Honda (sper sa nu se supere prea tare Madkat pe mine...), aici nu ma refer la performante, ca nu am condus, ci la fiabilitate, mai ales la kilometrii Hondei, intrucat am cateva in flota pe care le monitorizez.

Eu zic ca merita sa vezi orice loc de pe mapamond cat timp nu iti este pusa viata in pericol. Orice experienta noua iti aduce un plus. Eu pot sa zic ca gandesc putin altfel dupa ce am vazut aproape toata Europa, comparativ cu altii. Dar multi insa, in loc sa calatoreasca si sa-si largeasca orizontul (si implicit modul de a gandi, de a actiona, etc), prefera sa ingroape aceiasi bani intr-o rabla de masina la mana a doua, doar ca sa fie vazuti, desi nu au neaparata nevoie de ea. Si asta se vede, in modul de a comunica, de a gandi, de a vota... Sper sa apuc ziua in care cei care termina un liceu, se vor gandi mai degraba sa se suie intr-un tren in vacanta de vara si sa vada Europa, in loc sa-si ia un VW Golf la mana a tspea la care n-au bani sa-i puna motorina.

Multe masini chinezesti am gasit in Ucraina (Cherry fara numar, Brilliance BS6, etc). Inteleg de aici ca, cele mai multe le gasim in blocul ex-sovietic decat la ele acasa.

Pot sa-mi iau un avocat sau mi se va da unul din oficiu?

Felicitari pentru excursie, China e si ea pe lista locurilor de vizitat (alaturi de Australia si Noua Zeelanda) si stiu ca voi ajunge intr-o buna zi in toate aceste locuri.

Eu nu mi-as pune roti pe 17 decat daca as fi patron la un service de anvelope. Galma si janta indoita pe care am facut-o acum 3 ani la una din roti (si inca le am pe 16) a fost pe drumul Barlad-Crasna, cand rulam in spate la un Tir si n-am vazut santul tehnologic facut pentru asfaltare. Noroc de casco, dar sa stau tot timpul cu frica de a da 200 de euro din cauza unei gropi...Iar argumentul cu 'mergi cu atentie' nu e valabil in Ro, jantele le indoi pe drumuri bune, la viteza, eventual noaptea, pe ploaie, nu prin oras sau pe drum de tara unde mergi incet.

Ramai linistit la 16. Am fost pana la bulgari cu un Citroen DS3 cu roti pe 17 si aveam emotii la fiecare groapa sau bumper ca fac vreo galma sau indoi vreo janta (si fac galma al naibii de repede astea cu balon mic). Pentru odata pe an cand prinzi serpentinele de pe Cheile Bicazului sau Paraul Rece merg foarte bine si rotile de 16, pentru gabaritul masinii sunt suficiente. La Type R e altceva.

Este bombardat intr-adevar, dar se poate urca cu masina. Eu l-am urcat cu Megane-ul acum o saptamana si jumatate, ce-i drept cu a 1-a, iar la coborare la fel, 1-a in frana de motor si n-am atins masina pe nicaieri, dar am mers destul de atent. Masina mea nu apare in poza, dar apar altele, ca sa-ti faci o idee.