Obi_wan_Kenobi

Cronica întârziată a unei nunţi aşteptate. Sau invers... Într-una din zilele mele de aprigă muncă, numa’ ce mă trezesc că-mi bate misterul la uşă: „Am să-ţi zic ceva din partea unor uameni faini, da’ trebe să vorbeşti tu cu ei!”. Dacă nu aţi recunoscut intelectualul stil din zona Curcani Sud, atunci vă trebuie să vă dezvălui că misterul se înfăţişa sub forma magnificei persoane a Ilenei, această mamă a tuturor mamelor forumistice. Aveam să aflu în urma conversaţiei cu Xenna, cea mai dorită şi mai castă făptură feminină de prin zona CCL (asta-i pentru ăi de mai ştiu de vremile bune, he-he!), că va fi printr-un Eforie (nu mai ştiu care) la început de septembrie, ca să-şi tragă partener de somn şi meditaţie, în persoana unui tip care nu mi-a spus mare lucru la prima vedere (pe vremea Revelionului Quattro), dar foarte multe la cea de-a doua (tot acolo, după ce l-am extras din pumni). Evenimentul de care vă zisei avuse loc acu’ mai multă vreme, să tot fie vreo lună, maxim două. Aşaaa... Trece apa pe Dunăre, se schimbă anotimpu’, la Eforie se strânge lumea de prin zările ţării, vin ruibiştii de la Falansterul Scăeni să se controleze la pilieri şi-ncepe să plouă cu emoţii pe capetele numiţilor Xenna şi A lu’ Xenna. A lu’ Xenna, evident, este numele de cod a lu’ nenea de şi-a încurcat asta existenţa şi mototolitul cearceafurilor. Şi-ncep să vină tot felul de maşini, numa’ Daewoo nu. Şi hai să-i iau pe cei de-i mai ştiam: Ami cu cartea ei, NFS cu mila nevestii, că n-avea maşina cu el, Vaxxilian cu Mitza, ăla cu uochi frumoşi, Pixel, Ileana cu foaia de cununat, Sharpe cu nevasta şi copchilu’ ăla frumos de zice lumea asta rea şi înconjurătoare, că nu-i al lui, Zamolxis cu habar n-am cine, da’ părea că se cunosc destul de bine, şi, bineînţeles, Xenna cu năsosu’ de l-a vrut de suport de pardesiu, că nu cred eu că l-a luat de bărbat. Pe restu’ nu-i ştiam, da’ am auzit că erau părinţi, mame cu copii în braţe, naşi, nuntaşi, brazi şi păltinaşi. Când am auzit că vor să pună cununia, şi anume, pe plajă, am zis că au fost plătiţi să facă vreun clip pentru o nouă carte cu sirop de zmeură a lu’ tanti aia de mare succes, Sandra Brown, da’ când am văzut-o pe Ileana cu insigna de la primărie „Curcani Forevăr”, am înţeles că treaba e mai serioasă, aşa. Avea şi eşarfa aia curmezişă de-o poartă ofiţerii acoperiţi de la Civilă, o foaie de cununie (aia cu „cetăţene, o iei?”, iar întrebatu’ încă mai poate alege), aşa că, nu prea era loc de întors. „Hai, puţină atenţie la mine!”, zise Ileana de parcă ar fi cerut cota pentru Întâlnirea Anuală. „Păcălicii, în faţă, naşii, pe extreme şi restul mai în spate, la pescăruşi!” Auzind titulatura „păcălicii”, câţiva neni din audienţă s-au repezit în faţă, da’ Ileana a indicat ferm despre cine-i vorba: Xenna şi A lu’ Xenna! Fiecare şi-a luat poziţia de papion şi a începtu ceremonia. Vântu’ se-nteţea, valu’ se-nălţa, soarele arde, Ileana zicea: „Cetăţene, vrei s-o?”. „Vreau!”, zise A lu’ Xenna. „Şi noi vrem!”, strigarăm noi, masculii, din rândurile mărginaşe. „Şi noi vrem!”, strigară de după un chioşc cu mici şi floricele o gaşcă de pătrăţei ruibişti. „Şi voi vreţi ce, mă, puţe de cantonament!”, se transformă Ilenuţa noastră din „mama răniţilor”, în „pe ei şi pe mama lor”. „Vrem şi noi poză cu matale”, schelălăi unul la vreo sută şi ceva de kile. Aflată între două virgule din foaia de cununie, dar şi fire mărinimoasă, Ileana a găsit de cuviinţă să se tragă-n poză şi cu ruibiştii veniţi să se antreneze la nisip. „Vin şi ăştia la nuntă?”, scrâşni pe sub narete A lu’ Xenna către nedeclarata, încă, soaţă. „Că n-avem decât o plasă de cabanoşi, una de cartofi pentru pireul de-a zis Ileana că-l face, şi trei borcane de gogoşari.” „Da’ castraveciorii, ce-ai făcut cu castraveciorii, nenorocitule?”, scrâşni Xenna la el. Ăsta s-a făcut mai mic decât este „live” şi a îngăimat cu privire de căţel imlporând să nu fie castrat: „Iartă-mă, mamă, i-am păpat ieri naşu’ la o bere, că se terminaseră cârnăciorii de bere”. Xenna a dat-o-n semaforizare facială. „Să vezi ce-ţi fac şi ţie şi lu’ «fluieră-n buric» ăla de naşi-tu! O să-l spun nevesti-sii, că ştii că-i d-aia aprigă, de la Ileana, din Curcani. Să vezi ce ţi-l înţarcă de la bere. Iar de tine, am eu grijă după ce se termină toată debandada asta cu plajă, mare şi prostiile tale cu nimfe, muze, şi zâne măseluţă. De la vântul ăsta păcătos, am nisip şi-n cur! Las’ că vezi tu, monşere!”, încheie Xenna cu un zâmbet de ochii lumii, dar teribil de morbid pentru nefericitul bărbătuş personal. Eh, ceremonia nu mai ştiu cât a durat, că ne-am cam plictisit de spiciul Ilenei („familia e celula de bază a societăţii” şi bla-bla-bla) şi m-am retras cu Nefeseul, Sharpe şi ăla micu’ a lu’ Sharpe la o bere neagră, la terasa de lângă chioşcul de unde răsărise turma de ruibişti. După două beri Ileana încă cita din memorie ceva cu „protecţie” şi, bănuiam noi, că-i sfătuieşte pe tinerii căsătoriţi să poarte cască de protecţie în momentul acuplării. „Încă una pe care am scăpat-o!”, reflectă Zamolxis, iar noi încuviinţarăm cu un gât de bere. Cu vântul vânturându-ne pletele şi umplându-ne mai toate găurile cu nisip, cu rochia Xennei fluturând aprig şi oferindu-ne spre vedere chiloţeii de dantelă la culoarea pielii, cu vreo duă bunăciuni din partea neatacată cromozomial a neamului lui A lu’ Xenna, am pornit spre vila-cămin-restaurant-pensiune unde trebuia să servim masa, că doar de-aia venisem, nu? Nu am făcut douzeci de metri că s-a pus un vâjgălău ca-n filmele ruseşti cu fraţii Karamazov. „Să te cuvânt_urât pe tine şi pe ideile tale! Şi eu, proastă, că am pus botu’!”, pufnea Xenna ca o locomotivă la deal. „Ce draci oi fi avut eu în cap? Ha? Avea dreptate vără-miu când m-a avertizat că s-ar putea să-mi fi făcut farmece! Ce-am văzut la tine?” „Iubito, dă-mi mâna ta şi împreună să cucerim nemărginirea...”, şopti A lu’ Xenna, evident, neinspirat. „Îţi dau una după ceafă dacă mă mai freci mult. Trebe să fac un duş, să-mi iau praful şi nisipul ăsta «romantic» de pe mine, ca să nu mă transform în statuie”, îi mai aruncă ea luând-o la fugă pe scări, către cameră. „Lasă bătrâne, aşa e toate ciufute la început!”, îl încurajă sincer Zeul. „După a treia, te obişnuieşti!”, adăugă el râzând cu subînţeles. Puţina, dar aleasa lume, s-a aşezat pe la mese, iar în boxe a început să curgă molcom niscaiva Iron Maiden, Metallica, iar în pauze, ceva Slayer, pentru liniştirea mesenilor. „Vezi că ăsta e Andrei, da?”, mi-a şoptit Ami dintr-o margine. Ginerică se apropia cu voioşie de masa DaewooClub, iar noi trebuia să mimăm şi fericirea şi voia bună. Chiar ne ieşea din moment ce A lu’ Xenna s-a apucat să ne pupe şi să ne îmbrăţişeze bucuros, probabil, că vedea şi el oameni normali. Evident, până a ajuns la mine am uitat cum se numea şi-i zic din tot plămânul: „Felicitări...”, pauză de două secunde datorată lapsusului, „băăă, să trăieşti şi să te-nmulţeşti, ca merii, ca perii, în mijlocul verii!”. N-a apucat să mă pupe că a răsărit de neunde miresica, zisă Xenna pe numele ei de fată. „Bă”, şuieră ea, „te-am aşteptat să mă speli pe spate şi tu? Tot la băut cu ăştia? Nu ţi-am zis că-s cecelişti veritabili?” Ginerelul s-a făcut roşu ca miezu’ pepenelui de Dăbuleni şi a dat să deschidă gura. „Nici un «dar» şi nici un «deci», da? M-ai lăsat nefrecată pe spate tocmai azi, la primul nostru duş de familie!” „Bă, aşa ceva nu se face, dă-te-n hopa Mitică!”, i-am replicat scurt, neamintindu-mi nici atunci ce nume îmi zisese Ami. „Bă, da’ de ce nu ai dat apel la vreunul din noi, că te frecam de nu-ţi mai trebuia serviciile la băiatu’ ăsta!”, sâsâi Sharpe pe sub ochelarii cu lentile piezişe. „Aha, în pizda mă-sii de treabă...”, făcu băiatu’ ăla cu uochi frumoşi, Pixel, după care se înroşi de plăcerea vulgului. „Io v-am zis că Xenna şi ăsta al ei au împreună două perechi de coaie!”, râse NFS-ul. „Da, alea ale lu’ Xenna”, punctă din penumbră Zamolxis. „Da’ tu de unde ştii, Bubule?”, se desprinse înoţitoarea Zeului de spătarul scaunului. „Le-ai numărat?” Am simţit nevoia să-l apăr pe fostul purtător de cravată şi costum marca „Patru Ace”, actualmente „Bubu”, şi am dat-o generic: „Numărul coaielor pe care le are Xenna nimeni nu-l ştie cu exactitate. Ceea ce se ştie precis, e că are coaie mai ceva ca unul normal, ca noi, care avem trei!”. A părut mulţumită de răspuns, dar am auzit-o mai târziu întrebându-l în şoaptă pe Zeu: „Da’ tu de ce ai numai unul?”. Pe „For Whom the Bells Tolls” (Metallica, nu Hemingway) s-a produs revenirea din serai. Vaxxilian dimpreună cu Mitza, îmbrăcaţi meşteşugit în cearceafuri şi prosoape arăbeşti, au înmânat proaspeţilor miri nişte obiecte tradiţionale de cult: un vibrator manual (adică o mână, ulterior dovedindu-se a fi mâna lu’ ginerică), un vibrator de 1500 W, cu alimentare la 220, 110 şi acumulator de basculantă (tot pentru Xenna, ca back-up pentru cel manual), o pereche de cătuşe (pentru A lu’ Xenna, ca să se obişnuiască), nişte chiloţi de damă bine crescută, pe la vreo două sute de kile (pentru Xenna, să aibă pentru la anu’), o lanternă cu lupă şi zum 100 (pentru Xenna, s-o vadă în nopţile fără lună, când nu poartă ochelari), o lupă tot cu zum 100 (pentru A lu’ Xenna, să şi-o vadă şi el), o ladă de vin (pentru masa noastră) şi nu mai ştiu, că se umpluse sala de cadouri. După câteva încercări nereuşite de a fura mireasa (are vână Xenna, tată, nu se lasă decât convinsă, da’ am obosit de câtă muncă de lămurire am avut de dus şi am renunţat) l-am furat pe ginerică. „Vă mulţumesc, prieteni, mă simt important!”, se bucura nefericitul. După un sfert de oră ne-am plictisit de el şi am vrut să-l dăm înapoi, da’ nu mai voia nimeni să-l primească. Ca să nu rămânem cu el şi să fim nevoiţi să-i dăm mâncare şi bani de bilet de tren, a trebuit să o mituim pe Xenna cu câteva sticle de vine să-şi ia bărbatul la ea în cameră. „Fată, ai zis «da», e-al tău, nu te mai eschiva de răspundere!”, încerca Ileana s-o convingă să-şi ia amarul înapoi. După şase pahare de vin a mai zis odată „da” şi i l-am vârât pe ginerică în braţe. „Hai, bă, să mănânci şi tu ceva!”, făcu Xenna pe gazda. Şi-mi trânti în faţă doi cabanoşi de-un centimetru şi trei bucăţele de gogoşari în oţet. „Sarmale?”, făcui eu ochii mari. „Auzi, bă, un’ te crezi? La Ritz?”, încercă ea să mă potolească. „Friptură?”, insistai. „Tot nu te potoleşti?”, scăpără ea o scânteie din ochiul drept, punându-mi mâna-n farfurie. „Am glumit, tu, ce boala, nu mai ştii de glumă de când te-ai măritat?”, am zâmbit eu mânzeşte. „Ar fi culmea să mă bănuieşti vreodată că nu ştiu de glumă, ha-ha!”, se puse ea pe râs. Apoi adăugă cu glas şoptit: „Ai văzut ce bărbat am, nu?”. Ne-am pus amândoi pe râs de duduiau pereţii localului. Ginericul, ros de curiozitate, a dat să se apropie de noi, dar a întâlnit artileria grea a lui Xenna: „Ai spălat vasele? Ai dat cu mopul în bucătărie? Ai strâns vinul din pahare să avem şi pentru mâine? Berea rămasă în cutii ai pus-o în sticlele de plastic? Ce-mi beleşti fasolele, ha?”. Ăla, săracu’, a lăsat praf în urma lui, aşa de repede s-a topit din ochii noştri. „Ia, că tot voiai sarmale şi ceafă de porc, bagă nişte piure de la coana Ileana, că-i consistent”, reveni Xenna către mine cu o farfurie plină cu sus-numitul preparat. Dubios, nu ştiam că Ileana s-a apucat de zdrobit cartofi, da’ am zis că toate au un început. Sub privirea oţelită a Xennei am luat un vârf de lingură de piure marca „Ileana”. După un sfert de oră am reuşit să-l înghit, iar după încă o jumătate de oră am reuşit să-mi descleiez limba şi să articulez sunete. După o oră reuşeam să spun cuvinte simple „pa”, „of”, „ho”, „nu”. Habar nu am ce adeziv foloseşte Ilenuca noastră la piure, dar vă garantez că e numa’ bun de pus gresie pe tavan, că ţine de numa-numa’! Şi cred că-i şi mult mai ieftin decât adezivul normal. Trebuie să-mi aduc aminte dacă fac vreo lucrare p-acasă, să o rog pe Regina noastră de noapte să-mi prepare nişte castroane cu piure d-al ei. Lumea începuse a se răsfira, acuma nu ştiu dacă erau obosiţi sau simţeau că se apropie de dat darul şi voiau să dea ţeapă. Sincer, şi eu aş fi făcut la fel, da’ abia intrasem în atmosferă cu „Fear of the Dark” şi nu-mi dădea inima ghies să plec. Pe Bubu-Zeuleanu nu-mi amintesc să-l fi văzut când a plecat, aşa de discret fu, doar parfumu’ însoţitoarei rămăsese agăţat pe spătarul scaunului. Pixel şi NFS au dispărut la cântatul cocoşesc de ora patru. Uşor s-au făcut nevăzute şi cele câteva bunăciuni venite cu feluriţi cetăţeni străini de CCL-ul nostru. Stând şi numărând bulele dintr-o cutie de bere, mi-a venit dramul de conştiinţă la loc şi l-am întrebat discret pe Sharpe: „Cât?”. „5!”, zice ăsta cu lentile-n X. „Ce 5?”, fac eu. „Ce cât?”, revine ăsta cu un râgâit fin. „Cât dai la masă, ozeneule, că doar nu vorbim de numere prime”, i-am fript eu una după ceafă şi imediat i s-a anclanşat releul. „Mă, io am dat 10 milioane, că-s mai sărman”, a lăsat el ochii în podea. „Lasă, mă, toţi suntem aşa, că-i ţara asta de-aşa natură”, l-am bătut eu pe spate. „Nefeseu’ cât a dat?” „5 bucăţi!” „Bă, lasă-mă cu codurile-astea de fotograf, că nu înţeleg”, m-am pregătit eu să-i mai altoiesc una. „500 de euro, mă!” „Aha!”, reflectai. „Bubu?” „Cine?”, făcu Sharpe cu ochii ieşiţi din lentile. „Scuze! Ăsta, cum îi zice, Zeul?”, revenii eu. „Tot aşa, că ştii că e bazat, şi-a vândut falicul Matiz şi şi-a luat maşină de pizdă, Nissan Micra!” „Al dracu’, tot stilat a rămas!”, îmi zisei eu pe furiş, în mintea-mi. „Vaxxi?” „Ăsta a dat o pungă cu dirhami, nu ştiu cât vine în de-ai noştri, de UE!”. „Ami?” „Ami îi dă în rate, că şi-a schimbat maşina”, sorbi Sharpe un gât de bere. „Şi-a dat Matizu’ şi şi-a luat un Pejo, da’ n-a mai avut bani şi de parbriz, că a trebuit să vină la nuntă. A promis NFS-ul că-i dă el unu’, că are în plus nişte termopane la cămară” „Aha!”, reflectai eu a doua oară. „Pixel?”, continuai eu cu enumerarea. „Ăsta ştii că e discret, da’ l-ai văzut cum era îmbrăcat, cred că a hecărit vreo două site-uri de sexshopuri şi a dat tot cam aşa, başca vibratoarele şi cătuşele.” „Bun-bun!”, zâmbii eu. „De Ileana nu ştiu nimic, da’ ştiu că i-au dat ei bani ca să le citească de cununie pe plajă şi să le facă piure d-ăsta adeziv, ca să nu mănânce lumea mult.” Ca să nu fiu mai prejos, le-am băgat şi eu câteva sute de euro şi, dintr-o scurtă socoteală, am constatat că le va ajunge de-un avans la un gard pe terenul de-l are A lu’ Xenna moştenire de la unchiu’ din Gura Vitioarei. La 5:30 ale dimineţii, i-am pupat pe toţi pe gingii şi m-am retras în camera antamată de cu seară la o vilă din împrejurimi. Ai dracu’ hoţii ăia din Eforie mi-au luat un milion pentru 3 ore de somn. Nişte căcănari! Da’ măcar a meritat spectacolul, zău! Cine n-a fost, dar a vrut să fie, are ce regreta, să ştiţi. Asta avusei de zis. Dacă am omis ceva, rog să fie consemnat, da? V-am pupat şi numai bine să aveţi, copilaşi drăgălaşi pe numele voastre Roxana şi Andrei (sic!). Să ne revedem cândva, undeva, poate la botez sau cu altă ocazie. Hai, Andrei, fă-ne mândri şi să vă fie de bine!

Constat că prea mult nu v-aţi schimbat! Şi nici nu aţi îmbătrânit! ) (Mă refer, în special, la Ami... ) )

He-he! Mă bucurez pentru voi! Daţi şi voi un ceai când ne-om vedea. PS: Cine a intonat? )

Dacă nu eu, atunci unde? Să fie, mulţam!

Mulţumesc frumos cetăţenilor care au lăsat mesaje de bucurie, de încurajare ori de dor! Să spargeţi o sămânţă şi pentru moa! Vă pupez şi vă stimez!

Mulţam fain, tătuţule! Să trăieşti!

Mulţam fain dragelor şi dragilor! Vă pupez şi vă stimez! Gagici, staţi liniştite, o să mă recunoaşteţi! CCL forever!

Vă pupez pe toţi, bre! Mulţam de urări şi contez pe voi că beţi şi pentru mine un pahar de vin. Roşu, evident!

Doamna, felicitări, să-ţi fie de bine şi aşa cum vrei tu să iasă! Numai bine să ai şi să se spargă gheaţa!

Doamnă, deşi e provocator ceea ce zici, o să mă păstrez ca să-ţi spui la o discuţie particulară, cu martorii obişnuiţi, he-he! Un răspuns scurt: nu, nu am folosit bomboane. Totuşi, nebunu' care a aruncat piatra, n-a mai apărut...

Bă, ce puii mei e aici? E caterincă sau pompe funebre? Că nu mai înţeleg mare lucru... Bălănele, tată, pe mine, unu', mă sperii. Dacă nu e cioacă, atunci chiar ai o problemă mare!

Job, nu! Foot (pe româneşte), da! Şi scapă de problemă, se relaxează şi se duc pe pustii gândurile cu funia în jur de gât.

Nu foloseşte mâinile. Şi e clar profi!

Deci, să fie clar, io sunt curios cum de nu şi-a uns-o omu' atâta amar de kilometri... Se ştie că o femeie face minuni la caseta de direcţie. Chiar şi cu mâna...

Deci, io am desprins două concluzii (până acum): 1. ne mândrim cu singurul virgin de 30 de ani, încă în viaţă; 2. şi-a tatuat pe p*lă o p*lă mai mare, de 19 cm. Ce mai urmează?

De voi am aflat de pe blogu' ăla de pică odată cu forumu'! ) Hai, să trăiţi şi voi, măi, inepuizabililor!

Şi bătea ceasul de 21 şi şaişpeee... Sună telefonu’... Răspund... şi viaţa mea nu a mai fost la fel de liniştită. Era Ileana, care din două vorbe m-a făcut să mă îmbrac (lucru foarte curios, de altfel, pentru că eu credeam că abilităţile ei comunicative te fac să te dezbraci). Menţiune specială: când să urc panta la Polivalentă, două faruri m-au ţintuit în spaţiu şi timp, precum o molie în colivia unui neon de luminat în public: NFS-ul îl ducea pe Shenck la Antipa, la conservare, ca să dovedească lumii întregi că da, Shenck există! Ne-am salutat extrem de voios şi am schimbat cîteva sunete de bucurie: “Băăă-băăă!”. Pe la 10 fără ceva, la bariera de la Daimon am făcut front comun cu Pantera (Haaa! Pe tine te ştiu, eşti cu motoru’ lu’ Vaxxi !), Vaxxi (Bă, la mulţi ani, bă!), Brainiac (Să trăieşti, tătuţule!), NFS (Ho-ho-ho!), Wolfman (Şi faşi, breee, ghinii te-am cunoscut!), VFX (cred), BogdanG (Aloha, Ciucurică!), Ami (Ţoc-ţoc!) şi Ileana (Maaamiii, ce bine arăţi!). Pe când ne pregăteam s-o luăm din loc către mese mai pline de ceaiuri şi piţe, numa’ ce-mi apare o bucată aurie la plete şi trup, tocuri, geantă la asorteu şi zâmbet nocturn. Ne pregăteam să ne extaziem, da’ a dat-o unu’ din tribune: „Aaa, e Blonda lu’ Ami!”. Ne-am calmat (he-he!) şi ne uitam cum Hitmanu’ execută ture cu maşineta în căutarea unui loc de parcare. După a treia tură ne-am plictisit şi am purces către interior. La masa rezervată nouă (una retrasă, lungă şi cu o mulţime de resturi farfurioase şi ceşcoase pe ea) ne-am aşezat în ordinea venirii. Şi au început subiectele... Bogdănel-Ciucurel: „Bă, v-am zis-o p-aia cu Maniaku şi Muculente (Muc, pentru ăi mai noi)?”. În urma răspunsului negativ citit pe privirile noastre s-a pus pe povestit. „Bă, era Muc cel Mic pe trotineta lui, aia de-i zice motor, şi cum stătea el în trafic, numa’ ce-l loveşte supriza: Maniaku, în iuniformă de organ circulator (poliţai de intersecţie), îşi concentra suta şi ceva de kile asupra unui volan dintr-un SantaFeu. Şi începe Muc să ţopăie pe trotinetă şi să-i sară ăluia pe lângă oglindă: Bă, bă, Maniakule, bă, sunt io, bă! Maniaku, vigilante cum e din pricina serviciului, îşi suflă chipiu’ mai pe ceafă, aşa, şi când vede arătarea ce se zdrelea pe lângă geamul lui, îşi cuplează releul legii: Trage pe dreapta, trage pe dreapta! Ăla micu’, din sărituri, mai băga pe la geam: De c...e, m...ă, Mani...akule, ce-a...m făc...ut (pauzele au apărut datorită efectului Doppler)? Maniaku, nimic, cu legea-n chipiu, a oprit, a oprit şi Muc, undeva pe cheiurile Dâmboviţei. Abia după ce i s-au răcit sistemele, Maniaku şi-a dat seama că „infractorul liliput” este unu’ de-al nost’, din parcare. Vezi, bă, Mucule, de ce e bine să ai DaewooClub pe vizeta la cască? Asta cu „vizeta” a fost pentru BogdanG, că el confundă uşa de la bloc cu casca de motocilclistă, he-he! După faza asta s-a trecut la lucruri mai practice şi cineva, dacă nu cumva Brainiacu’, ne-a povestit cum stă treaba cu frecatu’ la chinezi, zicându-ne cum un orezar a reuşit, prin concentrare şi forţe qii, să şi-o frece vreo 10 ore jumate, după care s-a oprit că-l durea mâna. Ileana s-a uitat la el pe sub sprâncene şi l-a ameninţat că pentru ea asta reprezenta preludiul. Executat ăluia, normal... Întrucât o dădusem pe poziţii şi alte lucruri casnice, Panteruţa, între două pupăceli aplicate sugestiv lui Vaxxilian (bă, da’ greu te prinzi, să dea boala!) dăduse-ntr-o foame atât de acerbă, că i se deteriora realitatea din faţa ochilor cu gene lungi, lungi, de motociclistă cu vizeta (sic!) ridicată. „Bă, mi-e o foame de te văd triplu”, i-a şoptit ea între două bătăi de gene lungilungi lui Vaxxi. Minunatul nostru admin, cel de care depinde buna funcţionare a unui forum auto, unul de moto şi a două bloguri de mare succes, a răspuns ardeleneşte, spre deliciul nostru: „Vezi să te ţină sentimentul ăsta până ajungem în pat”. După care, iar dăi cu pupăceli. Cred şi eu, după atâta pupat, cum să nu ţi se facă foame? I-am abandonat momentan pe iubăreţi şi l-am sunat pe Zalmoxis. La mine n-a vrut să răspundă. Nici la Ileana. „Bă, să ştii că ăsta îşi face siesta cu o tanti care văzuse cvadruplu înainte să-şi potolească foamea”, a remarcat Ileana şi ne-am întors cu atenţia din nou către cuplul de pupăcioşi. Acuma, după ce, cu mare greutate, Pantera a renunţat la 2 felii de piţa pentru mai triplul nostru admin, acestuia din urmă i se făcuse de masaj sau scărpinat. Ceea ce fosta olteancă în devenire (că nu prea am înţeles bine de ce sorginte e), Pantera adică, s-a apucat să mi ţi-l frăgezească pe Vaxxilian la membre cu o furculiţă. Şi îl lucra bine că scotea ăsta nişte sunete de ziceai că-şi prinsese mâna la cureaua de la compresorul de Expero. Ulterior, aveam să aflu că operaţiunea asta se numea „preludiu”. Hmmm... Eu aveam senzaţia că joacă un episod din Familia Adams. Ăstimp, Ileana se făcea că nu observă şi se scăpase cu totul în piţa Brainiacului care o dăduse pe bancuri. Eh, acuma ştii, măi, Brainiace, de ce ţi-era foame chiar dacă (credeai tu) mâncaseşi o piţa! Că tot am ajuns la acest subiect, hai să vă provoc la un exerciţiu de imaginaţie cu un banc meseriaş zis de Brainiac. Cică era unu’ sărac, care vroia şi el să facă o tanti, da’ n-avea decât 30 de mii (vechi) în buzunare, da’ hormonu’ de milioane. Şi se duce la un bordel. Şi întreabă matroana care-i scoru’. „200 de mii ora, 150 juma’ de oră şi 100 la scurt”, zice aia. „De 30 de mii aveţi ceva?” În urma răspunsului negativ, nenea săracu’ se duce la alt bordel. Acolo, scoruri mai mici: 150 ora, 100 jumatea şi 50 scurtu’. Pleacă la alt bordel şi primeşte următoru’ răspuns: „100 de mii ora, 50 jumatea şi 30 pinguinul”. „Pinguinu’, excelent!”, face ăsta fericit şi se duce într-o cameră cu una. Îşi dă ăsta pantalonii-n vine, s-aşează pe pat şi s-apucă aia să-i cânte-n microfon. Când să se termine băiatu’, aia se ridică şi pleacă. La care ăsta se ridică cu pantalonii în vine şi se duce după ea: „Şi pe mine cui mă laşi?”. He? V-aţi imaginat? Oricum, Brainiacu’ mima frumos mersu’ pinguinic cu pantalonii în vine, he-he! După ce mi-am revenit din râs mi-am aruncat frugal ochii pe partea cealaltă a mesei, l-am prins pe Vaxxi că-i rodea Panterei un deget (de la mână, da?). Observând că l-am vizionat cu degetu-n gură, aproape că l-a scuipat şi a dat-o-n preferinţe culinare: „Mie-mi plac roşiile cu muştar!”. Păi, măi, Vaxxilian, nu ştiu ce gust avei tu în gură la momentul ăla, dar nouă, ăstora mai normali, ne plac roşii, la preludiu, da’ cu ceva frişcă pe deasupra, bre! BogdanG părea că nu este în sferele noastre de discuţii, deoarece s-a trezit că e fan televiziunea aia roz, Euphoria, şi al serialului de mare succes „Neveste disperate”. Ha? Bă, da’ ce hormoni de creştere mâncaţi voi? De damă? Nu am apucat să-mi termin gândul, că de cealaltă parte a mesei intervine Brainiacu’, că lui îi place de una bună din serialul amintit, „o paraşută care şi-o trăgea cu grădinarul”, am încheiat citatul. Şi l-a tot chestionat pe Bogdănelul Rozaliu referitor la numele gagicii, da’ ăstuia îi plăcea acţiunea filmului, nu femelele din el. Ulterior, Brainiacu’ şi-a amintit că era vorba de Eva Longoria, fapt la care BogdanG a scos un fum scurt pe narete. Pe la 11 şi-a făcut apariţia însăşi Iulia, stimaţi telemonitori şi după câteva pupăceli aleatoare (la naiba!), s-a proptit lângă blajinul Wolfman şi acolo a rămas. Pe la şi 20, tot 11, Zmeulică şi-a teleportat zâmbetul printre noi, dimpreună cu strângeri sincere de mâini. S-a proptit undeva, pe lângă Ami, prin zona Iuliei, p-acolo. Hitman încă aştepta să se rotească planeta sub el, ca să-i vină un loc de parcare. Până să se apuce NFS să bage un atac la „Triburi”, Brainiacu’ a mai emis un banc. Cică se face un reportaj prin munţi, pe la ciobani olteni sau moldoveni. Wolfman zicea că ei au munţi, da’ nu au ciobani, Pantera şi VFX ziceau că au ciobani, da’ n-au munţi. Eh, undeva la nişte ciobani în munţi... Şi întreabă reporterul, „măi, nea Ilie, e grea viaţa aici, nu?” „Da, grea”, zicea ciobanu’. „Da’ aveţi şi evenimente frumoase, nu?” „Avem”. „Ia, zi-ne şi nouă un eveniment fericit din viaţa voastră de ciobani”. „Păi, anul trecut Gheorghe a pierdut o oaie în munţi.” „Şi?”, face reporterul. „Şi am căutat-o vreo două zile şi am găsit-o”. „Şi?” „Şi am făcut petrecere mare cu băutură şi mâncare şi pe urmă a f*tut toţi oaia!” „Hai, bă, nea Ilie, cum dracu’? Oaia, bre?”, făcea reporterul indignat. „Păi, domnule dragă, ştii cum e aici, n-avem femei, suntem singuri, facem ce putem şi noi”. „Şi alt eveniment fericit?” „Păi, în primăvară, Ion a pierdut şi el o oaie.” „Şi?” „Păi, am găsit-o, am făcut chef, şi am f*tut-o toţi.” „Bine, bre,”, face reporterul consternat, „dacă astea-s evenimente fericite, zi-mi unul nefericit”. „Păi, acu’ vreo două săptămâni, m-am pierdut şi eu în munţi...” După porţia de râs sănătos şi întru aşezarea ceaiului în vezică, Brainiac, Vaxxi şi Ileana au poştit laptopul nefesistic, probabil tot pentru a da nişte măceluri duşmanilor din „Triburi”. Drace! Şi, dacă-i vezi, crezi că sunt oameni serioşi, cu preocupări serioase. La 23:40 a răspuns Zalmoxis, care mi-a aruncat pe apa Dâmboviţei elucubraţiile cu femei goale: dormea sau trăgea din biberon, nu mai ţin minte. La ora aia... Zeule, tată, ai început să îmbătrâneşti, bă, chiar dacă arăţi bine în costum şi cravată, he-he! Mâine-poimâine îl văd la o combatere cu BogdanG pe tema lui „Tânăr şi neliniştit”. Nici nu am apucat să-l urez pe Zeu de „noapte bună”, că Iulia, VFX şi Zmeu s-au ridicat şi ne-au strâns la mânuţe. Înainte de a pleca şi noi, că se făcuse vineri de vreo 5 minute, neobositul Brainiac ne-a mai servit una cu bătaie la locurile de naştere ale Matizului românesc. „Bă, ştie careva cum îşi fac oltencele testul de sarcină?” Tăcere... „He, să vă zic io: îşi bagă un praz în p*zdă. Dacă iese muşcat e gravidă, dacă iese întreg, nu e!” Eh, cam asta fuse la cenaclul de aseară. Hai, să aveţi un weekend frumos şi liniştit alături de cine vreţi voi.

Şi taman acuma, în vremurile-astea crizate... Unii moare, alţii nu se predă, he-he! Editare târzie: Iote, ce rapidă se făcu Iulia, postă fuga-fuga! Dom'ne avea ea dreptate cu chestiile bune nu se schimbă.

Mulţumiri lui Closchkutza şi pretenului Steph pentru pontul cu Automecul din Pantelimon. Am fost acum vreo 3 săptămâni la ei cu portierele de pe partea dreaptă înfundate rău, haionul zgâriat şi plin de onduleuri şi aripa dreapta spate zgâriată. Le-au scos ca şi noi! Meseriaşi, săritori, politicoşi, m-au încântat pe deplin. O să revin cu impresii şi după revizia din mai, pentru că au manopera cam la jumătatea celor de la Autonet (unde mi-am făcut toate reviziile de cînd mi-am luat Matizetele).

Motto by Ileana: Bă, bagă şi tu ceva, că zice lumea că nu ne mai întâlnim! Astă seară , în jur de zece jumate, cătam la tavan sau la teveu şi numa’ ce-mi sună telefonu’. „Bă, ce pana mea faci? Tu nu mai dai deloc p-aci, că uite e o ajutoare de primar, un redactor-şef, un Draco şi ăla cu codiţe, decupat din Pocahontas, îmi scapă numele acuma.” Era, fraţi şi surori, Zalmoxis, despre care crezusem că a devenit mumie şi trebe dezgropat şi expus la secţia corespunzătoare de la Muzeul Naţional de Istorie. „Şi n-o mai freca p-acasă, că ştiu că nu faci nimica, şi vino-n puii mei aici, că noi plecăm la doişpe, că unii mai are şi servici mâine!” În urma conversaţiunii furtunoase, m-am îmbrăcat bliţ, am dat scânteie în zecile de cai putere ai Matizetelui şi la unşpe descindeam în interiorul de la Diamond, Daimon, Dimon, că n-am ştiu niciodată cum îi zice localului ăluia. La salonu’ de fumători, strâns uniţi în jurul unei mese cu ceaiuri şi resturi de moarte de piţa, am dat peste ultimii apărători ai întâlnirii de joia asta: Ileana, Ami, Blonda lu’ Ami, Draco, Zalmoxis şi Bogdănete G (fostul Ciucurete aka Pocahontas, pe timp de iarnă). Pupături, strângeri în brăţici, schimburi frugale de întrebări (Bă, ce pilda mă-sii mai faci?)... Bogdan, Draco şi Zeulete aveau ceva treabă cu un meci de fotbal proiectat pe un perete adiacent spaţiului nostru, aşa că mi-a rămas mie sarcina cavalerească de a avea grijă de conversaţia cu fetele. Ileana m-a pus la curent cu faptul că după o anumită vârstă îi plac alea mai aspre, dar vioaie, Ami că a ajuns redactor, iar Blonda, şef, aşa că amândouă fac de o funcţie întreagă, aia de redactor-şef. A-haaa... D-aia fetele-astea două sunt inseparate precum emisferele de pe Poarta Sărutului. Din când în când, Draco mai băga un comentariu adânc (Bă, ce şut!), Bogdan, atent, completa (Da, bă, ce şut!), iar Zeul participa la acţiune, aşa cum îl duceau forţele (Ce-ai zis, bă? Unde?). Încet şi pe nesimţite, subiectele s-au diversificat, reuşind să acopere mai multe arii de interes: auto (cum merge Expero lu’ Vaxxi făr’ de curea la compresoru’ de AC), ginecologie (Băi, mamă, de ce nu te-ai făcut tu doctor de întrecraci? - Ileana, galeş, către mine), medicină bărbătească (Bă, dacă pici în p*lă pe beton, nu ţi se rupe? - Zeu’), existenţialism (Da’ p-ormă nu te pişi în sus? - acelaşi), geometrie în spaţiu (Depinde de unghiul de rupere! - Ami), sport (Bă, ce şut! - Draco), diureză (Mai vreau şi eu un ceai d-ăsta! - BogdanG), rafinament papilar (Io vreau d-ăla 1001 de nopţi, cu scorţişoară! - Zalmoxis), cadastru funciar (Bă, ascultă la mine, o să se desfiinţeze aeroportul de la Băneasa, acuma e criză, da’ ai să vezi tu! - Zalmoxis) etc. După finalul de meci, Draco s-a făcut subit şi nevăzut, nu înainte de a pupa fetele şi strânge mânuţele la băieţi. Cei rămaşi au mai dezbătut câte-un ceai, iar eu am dezbătut când ţigările lui Ami, când pe-ale Ilenei. La doişpe jumate un nene simpatic ne-a arătat direcţia uşii. Dintre toţi, numai Zalmoxis nu s.a mai putut ţine şi a vrut la pipi. Uitasem de diferenţa de 20 de ani dintre noi şi că la el prostata nu mai e cum era la vârsta noastră. După vreo cinci minute de stat p-afară, am reuşit să-l facem pe Zalmoxis să urmărească trotuarul, cu lumina brichetelor şi a telefoanelor noastre, aşa ca balizajul la pistele de aterizare noaptea, pentru că acuitatea sa vizuală a scăzut mult de când l-am văzut ultima oară. În rest, arată bine... Ulterior, dat fiind faptul că nişte neni umblau în tricouri şi şorturi pe terenurile de sport din vecinătate, precum şi faptul că unu’ se găsise să ude gazonu’ taman la ora aia, ne cam tăiase şi pe noi la vezică, mai ales pe Ilenuca. Nu cred că a ajuns până acasă cu vezica plină, he-he! Faze au mai fost, da' nu se pot deda la public. Mai veniţi şi voi pe la întâlniri, he-he! Acestea fiind zise, vă doresc să aveţi o sărbătoare frumoasă şi luminoasă alături de cei pe care-i iubiţi. Ne mai vedem noi...

Multumesc frumos celor care si-au adus aminte de minunata zi aici, pe peme, telefonic sau sms-istic. Va pup, numai bine va doresc si sa ne revedem sanatosi si cu mult mai bucurosi.

S-o stapineste sanatos, tatutule si s-o duci pina mai incolo de "Deep Space Nine". Asta e "Next Generation", nu? Pai, intrucit a mea se apropie de varsta aleia vechi, poate-ti fac o vizita sa ma blagoslovesti si pe mine cu un niste dopuri d-alea de linga parbriz, o chestie d-aia de teleportare cu treburi rosii de sub bord si, mai ales, un congelator sub forma de cotiera . Hai, sa-ti traiasca mult si bine! Ne tii la curent, da?

Motto: In afara de cei care pleaca la Oltenita, mai vine si ramane cineva dupa orele 20? As trece si eu sa va mai vad. Senna - Yesterday, 05:32 PM Aşa că, taman când limbile se făceau treptat-treptat către orele care-i provocau lui Senna aprige dezbateri neuronale, mi-am cules Lapona de la Unirea şi am luat drumul orăşelului dunărean care a dat istoriei contemporane cu noi un multiplu-preşedinte de partid şi de ţară (parcă în ordinea asta erau nu?), iar comunei Curcani un vajnic şi pururea tânăr ofiţer de stare civilă. Am folosit alt gen în partea a doua a frazei, aşa, ca să nu vă prindeţi despre cine vorbesc. Ieşirea din Bucureşti a ţinut fix cât tot restul drumului, care nu a fost rău de loc (el, restul de drum). În afara faptului că la Budeşti am avut senzaţia, la propriu vorbind, că am căzut în rahat, de unde, probabil, şi denumirea localităţii „eşti(în)Bud(ă)”, nu au fost probleme pentru ochi, nas şi urechi. Ba, chiar s-au hârjonit cei 46.935765 cai-putere ai Matizelului personal undeva, peste suta de kilometri la oră. GPS-ul rezultat din ultima „tunare” a maşinetei cu nume de gigant, nu s-a prins defel de ce denumire de restaurant îmi şoptise Ami la telefon, ca să putem să joncţionăm şi noi cu restul distinsei adunări. „Cum ziseşi?”, făceau coardele mele vocale, ce primiseră comandă de nedumerire. „Ajungi la primul semafor din Olteniţa, după care faci stânga, apoi prima la dreapta. La restaurant îi zice «Conta». N-ai cum să ratezi. E plin cu maşini de-ale noastre”. Vă daţi seama că inevitabilul s-a produs, exact ca-n bancul cu Radio Erevan, referitor la cadoul ce nu era o maşină, ci un stilou, nu i s-a dat, ci i s-a luat, şi nu era Puşkin, ci Soljeniţân. Şi dau o primă tură nenorocoasă. Furat de peisaj, trec de un prim semafor, trec şi de-al doilea (şi ultimul, după spusele sărbătoritei), trec de un părculete (despre care localnicii de seamă nu-l ştiu a exista) şi de un poliţai umflat care sprijinea un frigider „To serve and protect” cu preţ de Audi A8. Mă întorc la primul semafor şi fac dreapta. Timid, deschid geamul şi întreb nişte cetăţeni „înciorchiniţi” într-o beznă produsă de o scară de bloc. „Restaurantul «Conta»?” Binevoitori, băieţii mi-au răspuns toţi odată: „Mercirlofjhgjvnmtujmmbbnosutădemetri”. Mulţumesc frumos şi o tai în direcţia propusă de mâinile lor. Dau într-o parcare de bloc. Repet figura cu un cetăţean ieşit să-şi plimbe nevasta înainte de culcare. „Nu «Conta», «Codrea». E în spatele blocurilor.” Cu speranţă, ocolesc puţin şi dau într-un trotuar mascat de nişte stâlpi anti-parcare. Am mai încercat vreo două variante, dar n-a fost să fie. Sună Ami: „Unde sunteţi, mă?”. „Uite, tocmai ce-am trecut de «Golden». Cum îi zice, totuţi, la restaurant, pentru că toate combinaţiile de până acum au fost necâştigătoare?”. Pauză... „Băi”, face colega noastră, „de la primul semafor faci stânga, apoi A DOUA la dreapta şi dai de restaurantul «Compot». Vezi că sunt maşinile noastre.” După această mică rectificare, că nu-i prima, e a doua, am ajuns la un locşor primitor, unde n-am recunoscut decât Gălbineaua Ilenei, restul erau pe după copaci sau nu erau deloc (vezi Ami, care venise cu NFS) şi nu m-am prins. Înlăuntrul locşorului am depistat numa’ forumişti adevăraţi, strâns uniţi în jurul unor ceainice pline cu fasole bătută aflată în simbioză cu un ingredient afrodisiac cunoscut în popor sub denumirea de „usturoi”. Capu’ la masă era ocupat de Ami, apoi, de la stânga la dreapta, veneau cam aşa: Leutzu, NFS, Cineva de sex opus Zmeului, Zmeulică Spaima Curbelor, Xena, o chestie căzută de la oglinda retrovizoare a vreunui participant (ulterior, l-am identificat ca fiind Joyride) şi Draco. Unde apare Ilenuca în acest tablou? Păi, uitându-mă mai bine, ea juca la alt cap de masă, adică cel opus lui Ami. Din acest moment şi până la final, numărul de ocupanţi de la masa noastră a rămas constant. Am început, prin urmare, să ne veselim cu apă plată, fasole bătută, pâine cu cranţ şi alte produse din pui şi cartofi sub diferite înfăţişări. Multe şi nenumărate au fost fazele petrecute printre meseni, iar hohotele de râs cred că au speriat oarecum chelneriţele localului. La întrebarea dacă au făcut „prostii” în noua maşinetă, răspunsul a fost identic pentru amândoi: Xena - nu, Joyride - da. Profitând de starea hibernală a Xenei, subiectul a fost depăşit elegant. Cu acestă ocazie am aflat că „ne-am luat Opel Tigra, măi, da’ nu prea avem loc de făcut chestii prin el”, încheiat citatul produs de unisonul Xena-Joyride. Păi, ia mai întreabă-l pe Joyride, că cică el are loc, da’ numa’ cu alea fără ochelari, he-he! La un moment dat, s-a desprins cineva cu barbă din mulţime, altul decât subsemnatul, şi i-a oferit Ilenei spre admiraţie şi purtare un frumos set de argintărie pentru 3 persoane, bătut în nestemate negre (lignit, antracit şi huilă), spre împodobirea gâtului, nasului, buricului, sub-buricului, gleznei drepte şi ambelor urechi. Participarea a fost unanimă şi îndelung aplaudată. Datorită faptului că am fost ameţit de numărul de cafele XXL cu lapte pe care le-am solicitat spre consum (două în fizicul personal, iar una pe masă şi pe rochiţa Ilenei, fapt ce a produs deliciul audienţei), nu-mi mai amintesc acum marea majoritate a faptelor. Totuşi, înainte de plecare, am remarcat fascinaţia din ochii Zmeului referitoare la tricoul meu cu un imprimeu înfăţişând un schelet cu burtă. Sub privirile pline de căscaturi prelugi ale gazdelor, am purces către casele personale, undeva, în jurul orei 1:00. Ţin minte că ne-am mai oprit pe drum să-i furnizăm Zmeului nişte gumă proaspăt mestecată între fălcile voluntarilor NFS, AMI, Joyride şi care mai era p-acolo, din pricină de scurgeri pe la filtrul de benzină ale legendarului Espero mare amator de senzaţii off-road. S-a mers frumos, aliniat în şir „deuian”, până la intrarea în Bucuresti, după care fiecare şi-a văzut de stilul de condus. În jur de 3:00, am dat cu capu’ de pernă şi am reuşit să dorm vreo 3 ore, din pricină de servici. NFS, Draco şi alţii ca ei, au dormit tot atât, dar din considerente de „dat atacuri” în legendarul (printre ei, cunoscătorii) „Triburi”. Ce relaxaţi sunt unii, fraţilor, acuma, în plină recesiune mondială! Cam aşa am petrecut, în mare, aniversata noastră, Ileana, direct la ea pe teren. Mulţumim, Ileana, pentru primirea făcută şi bucatele alese oferite a fi intromisionate pe sub nasuri avide. Te pupăm, încă o dată, şi sunt fericit că ţi-am dat ocazia să-ţi cumperi altă fustă. Celorlalţi participanţi şi neparticipanţi, un weekend minunat vă doresc! PS: Pentru a vă scăpa de dileme, restaurantul se numea „Comtot”, nu „Compot”. Io, aşa am înţeles, că dădea bine la auz, he-he!

Mai, baieti, de unde stiu eu pe vreo doi dintre cei expusi? Mda, pe nenea primu' din stinga, din poza 1, l-am vazut iesind joi, 21.08.08, orele douazeci, dintr-un Matiz galben, intr-o parcare pe la Polivalenta din Bucuresti. Iar pe Laurentiu nu l-am mai vazut de vreo doi ani. Si-a tras pisica blanoasa? Ca pe vremea cind l-am cunoascut eu, muamaaa cu ce feline umblaaa...

Multumim si noi de participare si aprecierile care este, cit despre limba ce-o vorbesti si ce-o vorbim, stii ca toti de-un neam suntem si de la Rim ne tragem... Las' ca vin io peste voi.