Ami Posted March 3, 2011 Share Posted March 3, 2011 Veniti, sau va e frica ca aveti multe forumiste si nu aveti bani de martisoare? Link to comment
big2shae Posted March 3, 2011 Share Posted March 3, 2011 (edited) He he, cu asa amenintari o sa ma fac ca nu pot ajunge Edit: Se pare ca lumea chiar s-a speriat de martisoare... Edited March 3, 2011 by big2shae Link to comment
VAXXi Posted March 3, 2011 Share Posted March 3, 2011 Venim, si s-ar putea sa avem o surpriza mare ! S-a auzit, surpriza ? Link to comment
Ami Posted March 3, 2011 Author Share Posted March 3, 2011 @ vaxxi. L-ai schimbat pe jimny? Ca de un mitzo-vaxxi mic nu avurati suficient timp, zic... Link to comment
VAXXi Posted March 3, 2011 Share Posted March 3, 2011 E surpriza cu barba, asa ca n-ai nimerit-o ! > Link to comment
KumKum Posted March 3, 2011 Share Posted March 3, 2011 Venim, si s-ar putea sa avem o surpriza mare ! S-a auzit, surpriza ? Va casatoriti? E surpriza cu barba, asa ca n-ai nimerit-o ! > Nu se poate, iar vine Mos Craciun? Link to comment
big2shae Posted March 4, 2011 Share Posted March 4, 2011 Eu tot astept o cronicuta...Ce-ati visat asnoapte? Link to comment
Obi_wan_Kenobi Posted March 4, 2011 Share Posted March 4, 2011 Probleme stringente mă ţinură până la astă oră departe de relatarea întâlnirii de aseară. Prin urmare, purced la naraţiune. Se făcea seară, aşa, şi începea a fulgui când mi-au permis sorţii să o tai către Polivalentă. „Nu e nimeni în parcare, bă, unde pielea mea se mai întâlnesc ăştia?”, aud în telefon o voce de demulturi, plină de miere şi senzualităţi. O mai ţineţi minte pe Mari D? Ha? Ei, bine, ai ei era vocea, fraţilor! "Eşti vieeee!", mă bucur eu sincer. "Da' ce credeai, bă? Sunt tânără şi-n putere, mai am de făcut destule!" „Deci, cât e ceasu’ la voi în cartier?”, revin într-o secundă ceva mai lungă. „Cât e bă, ceasu’?”, o aud pe amazoană întrebând un personaj aflat pe lângă ea, p-acolo. „Cât, ai?” „Trei cu cinci, fără doi plus şaptăşpe... Opt şi un sfert!”, se aude vocea care-i şoptea damei. „Opt şi cinşpe, bă! Deci?”, revine juna hotărât. „Ai încercat la Diamond?”, încerc eu o ultimă variantă. „Aha! Mersi! Hai la Diamond, bă!”, apuc eu să mai aud. După un minut şi două secunde, numărate, alt ţâr, aceeaşi voce sublimă şi dătătoare de fiori în izmene: „Bă, îţi baţi joc de noi sau ce?”. „Sau ce, că de bătut joc nu poate fi vorba!”, mă risc eu c-o glumă. „Vezi că Pixelu’ e făcut muci de supărare, iar eu nu mă simt bine deloc. Iar când oi da ochii cu tine, nici tu nu o să te simţi, da?” „Aaa... De Pixel zici?”, mă bucur eu la gândul că o să-l revăd pe minunatul nostru coleg într-ale Daewoo-ului. „Da, de el. Vezi, nu te-apuci să zici la vreunul/vreuna, da?”, m-a tăiat Mari la bucurie. „Păi, nu vii cu el?”, încerc eu o flotare logică. „Ba da, da’ să nu le zici că suntem tughezăr!” „Păi, sunteţi?” Urmează o pauză de partea cealaltă a semnalului. „Deci, unde se întâlnesc ăştia?”, revine Mari în receptor. „Dă număru’ la unu’ de ştii că vine sigur.” „Vaxxi!”, zic. „Vaxxi!”, zice ea. „Pa!” „Pa!” Eram pe la liceul Şincai când intră şi Vaxxi în schemă. „Nenea, vezi că nu suntem la Diamond, ci la Moment’s, e pe stânga cum vii, pe dreapta cum ieşi, lângă Palatu’ Copiilor, în stânga rondului, un pic înainte de semafor, vezi maşinile noastre, o parchezi pe unde poţi şi vii, da?” „Drace! Ce se va alege de ţara asta?”, am zis în sinea-mi, un pic uimit de exactitatea descrierii. „OK! Mersi frumos!”, revin cu voce tare şi bag într-a treia. Am făcut rondu’ de doo ori, că n-am văzut Moment’su’ mamii lor: prima oară era un autobuz, iar a doua oară o maşină de gunoi ce m-au obturat la nervu’ optic. A treia oară, în pur stil românesc, a fost cu noroc, că m-am oprit în rond şi-am întrebat un taximetrist cu care mă împrietenisem de câte ori trecusem pe lângă el. Am tăiat linia dublă, am parcat Matizetele între două frigidere (Logan, pentru ăi de au uitat) şi am purces către Diamond. Ăăă, Moment's, pana mea! Fum, căldură, ceva consumatori, nişte neni simpatici şi degrabă aducători de ceaiuri, un acvariu, câteva gagici... Da’ unde-s ai noştri, tată? Întreb un nene, ridică din umeri, întreb pe altul şi-mi arată locurile de premianţi, din fundul sălii: „Ţii matale linia asta, o iei după săgeţi şi când ajungi la veceu, faci dreapta! Eh, acolo dai de ăia ai matale!”. Scot şapca, mulţumesc frumos şi o iau la picior. Aşa era: ai noştri, drăgălaşii, prinseseră locuri în primul rând din faţă, la veceuri! Ş-o iau în ordinea pupăturilor: Joyride, fost virgin, actual cu Xena, Xena, fata aia deşteaptă ce l-a fraierit pe unu’ Joyride, Pixel cu un pahar doldora de vin, Mari D cu Pixel, Ilenuca cea zglobie, Ami cea cu du-te-ncolo, vajnicul Vaxxilian, Victimitza cu trup fin şi două noutăţi, simpatice, de altfel, Big2shae şi a sa pretenară. După pupăturile de rigoare s-a trecut la ordinea de zi: cum e după nuntă (Xena cu ăla al ei), cum e înainte de nuntă (Mari D şi Pixel), cum e (Ami), cum nu e (Ileana). De VV (Vaxxi & Victimitza) n-am ce să zic că au fost mai tot timpul pe modul „Încins”, mai ales după asumarea unei pizze uriaşe (Vaxxi) cu rucola (Victimitza, de unde şi silueta invidiată de mai toată lumea prezentă). Pe ăia doi mici şi noi, cel puţin din punctul meu de vedere, că nu i-am mai zărit, îi las, deocamdată. Trebe să ne mai vedem la ochi ca să-i luăm la disecat. Revenim la ai noştri, clasici. Xena and Xenu’ Mi s-a confirmat de către Xenu’ (Joyride, pe numele lui/ei de fată) că personajul cu coaie din familia lor este, evident, Xena. Curajosul nostru coleg n-a reuşit nici până în ziua de azi să-şi câştige dreptul la a-şi pune numele pe uşa apartamentului, darmite pe paşaport, carte de alegător ori ce alte mijloace de identificare or mai exista. Însă, aşa cum mi-a mărturisit printre lacrimile generate de emoţia revederii, nu i-a murit Speranţa de tot, că aşa a botezat-o după însurătoare. Încă mai are spasme de întărire dimineaţa, înainte de primul tramvai. Xena, fată cu biznisu’ în sânge şi cu magnetu’ pe mânuţe, a fost foarte aproape să mă deposedeze de eşarfa-fular care-mi protejează coardele vocale şi amigdala stângă de frigul nocturn. Am dedus, astfel, că măritişul cu Joyride nu i-a produs bucuria scontată şi, probabil, promisă de respectivul. Şi ea tot la Speranţa trăgea nădejde, a lui Joyride, mă gândesc. Oricum, stimaţilor, au rămas aceeaşi drăgălaşi pe care-i ştiaţi, dacă nu şi mai dihai, he-he! Mari D and Pixel Ce să vă zic? To be or not to be, Pixel with Mari D? Să le fie de bine, zic. Un sâmbure de adevăr o exista p-acilea, că Mari D prea era bucuroasă din cale-afară, iar Pixel, săracu’, prea îi venea să dea peste cap pahar după pahar de vin! Deduc că şi ăştia or avea ghinionul celor de vă zisei mai 'nainte, adică să transforme o prietenie vioaie într-o căsătorie fără vână. Treaba lor, să fie sănătoşi, bravo lui Mari, că-i fată orientată, bravo şi lu’ Pixel, că ştiţi cum se zice: zâmbeşte acuma, mâine poate fi şi mai rău, he-he! Mi s-au elucidat şi adunările şi scăderile de le auzeam în telefon când am vorbit cu Mari. Era vorba despre ceasul cu Sr (Stronţiu) sărăcit al lui Pixel, care, din cauza radioactivităţii, n-are limbi, ci nişte fotoni umblători pe un ecran negru, care ţine microunda înăuntru. El ştie ce draci de ore citeşte, chestia e că le nimereşte, da’ până-i iese socoteala, deja trece un sfert de oră. Deci, dacă-l întrebi pe Pixel „Pixele, tată, ia zi-mi, rogu-te, cât e ceasu’?”, apasă pe un buton, începe reacţia, se aprind nişte fotoni coloraţi p-acolo şi începe ăsta să facă socoteli cu abacu de durează între cinşpe minute şi un sfert de oră. Care vasăzică, îi iese ora exactă, da’ acum un sfert de oră. Chestia nu părea să-l afecteze pe Pixel, probabil, fiind marcat de pasul pe care urmează să-l facă. Încă mai tragem nădejde, unele la Pixel, alţii la Mari D, he-he! Ami Ami, dragii moşului, vrea ca la Moeciu. Da’ nu ca anu’ ăsta, ci ca acu’ nu ştiu câţi ani, când era ea ofiţer de cavalerie. Urmează să vedem ce îi va rezerva viitorul. Va urma. Ileana Regina nopţilor Bucureşti-Olteniţa nu mai vrea ca la Moeciu, vrea într-un pat care să fie ceva mai solid ca ăl de-acu’ două nopţi. A fost bine, chiar foarte bine, singurul impediment fiind patul, şubred pe alocuri şi dătător de dureri de şale. Na! Dacă era perfect, nu mai aveai amintiri pe care să ni le împărtăşeşti, nu? Lasă, n-au intrat zilele-n sac! Încă mai ai vână, deci, tragem nădejde că o să ne mai pui la curent cu noile descoperiri anatomice, luminate sau nu cu lanterna. Mi-a făcut bine întâlnirea de-aseră, zău! Am râs cu mari lacrimi, a fost ca pe vremuri, am vorbit, normal, la liber, am băut ceai la greu, iar la doişpe noaptea, după ce se înşiraseră băieţii de la bar lângă noi, privindu-ne cu ochi canini, rugători, ne-am strâns la fizicuri şi am tăiat-o care pe unde avea treabă sau ceva de visat. Dinspre mine, am visat că dădeam nişte atacuri pe „Triburi”, da’ cred că ăsta era visul Ilenei. Te pomeneşti că ea o fi visat că e fugărită de măciuci, că aşa stabilisem că va fi visul meu. Dacă o vedeţi zâmbind, înseamnă că mi-a furat visul. Sau nu, he-he! Un uichend fain să aveţi şi voi, şi cei dragi! 5 Link to comment
Ami Posted March 4, 2011 Author Share Posted March 4, 2011 Ei, asa parca mai vii de-acasa. Ne era dor de cronicuta, dar mai ales de autorul ei, pe care il pupam cu sete si pe aceasta cale... Link to comment
Recommended Posts